După ce a tras linie, concluzia Danei Petcu, Country Managerul EPCD RO Distribution, filiala locală a francezilor de la Christian Dior Parfums, este că ” 2012 a fost un an dificil, în care a fost obținut totul cu eforturi. Și nici 2013 nu se anunță mai ușor”.
După un 2011, în care „am curățat stocurile de produse din colecţii vechi şi le-am adus la zi, am rearanjat marfa și ne-am reconstruit imaginea în punctele de vânzare”, 2012 a fost un an în care pentru Dana Petcu un an în care ”toată lumea s-a luptat să iar cât mai mult din acele mici procente de creștere pe care le-au avut punctele de vânzare”, continuă Dana Petcu.
Rezultatul: „Am câştigat cotă de piaţă – de la 6% în 2011, la 11% acum. Dar mai e loc destul de creștere”, spune ea.
Petcu estimează un vârf al vânzărilor în decembrie, cu creştere de 20-25% faţă de o lună obişnuită – ”Aceste ultime sâptămâni ale anului sunt definitorii. Decembrie reprezintă peste 20% din rulajul întregului an”.Valoarea bonului de cumpărături este de circa 80 de euro. În România, Dior are aproape 30.000 de clienţi care cumpără constant – „dacă nu lunar, la un interval de cel mult două luni”, spune şefa Dior România.
Mai departe, în 2013, Petcu estimează o stagnare a afacerilor Christian Dior în România, din moment ce ”eventualele creșteri ar veni în specil din noi deschideri de magazine, iar la acest capitol factorul surpriză e destul de mare”.
Produsele Dior – de parfumerie (60%), machiaj (30%) și îngrijire a pielii – sunt vândute în 103 de magazine, cele mai multe fiind ale lanțurilor Sephora, Douglas, Marionnaud (fostele Ina Center și Privilege) și B&B.
Christian Dior Parfums este parte a holdingului LVMH, cel mai mare conglomerat de produse de lux din lume, care a realizează venituri anuale de peste 20 de miliarde de euro, din comerțul cu băuturi spirtoase, vinuri, parfumuri, modă, bijuterii și ceasuri. Contribuția diviziei de parfumuri și cosmetice din grup este de puțin peste trei miliarde de euro. În România, în 2007, care a fost considerat „un an de vârf“, vânzările Dior au fost de 2,6 milioane de euro.