Asociaţia Recolamp, organizaţie specializată în gestionarea deşeurilor de surse de lumină, a anunțat colectarea a 67 de tone deşeuri de becuri şi tuburi fluorescente arse în primele şase luni din 2011, cu 35% mai mult decât în perioada similară din 2010.
Înființată în septembrie 2007 de Philips România, Osram România, GE Hungary ZRT şi Narva S.R.L., Recolamp are ca obiect de activitate colectarea şi reciclarea deşeurilor provenite din surse de lumină uzate. Anul trecut, asociaţia a colectat prin cele 62 de companii specializate şi autorizate în colectarea deşeurilor periculoase 90 de tone de deşeuri şi a asigurat reciclarea a 75,1 tone. În cei aproape patru ani de când a fost constituită, asociaţia Recolamp a înfiinţat şi gestionat un sistem de management al deşeurilor care a asigurat colectarea şi reciclarea a peste 450 tone de surse de lumină arse. Creşterea colectării a dus şi la rezultate financiare pozitive. Astfel în 2010, veniturile asociației au atins 7,45 milioane de lei, iar profitul net a urcat la două milioane lei. Conform Recolamp, rezultatul final după impozitare și provizionare, în valoare de 1,36 milioane lei, va fi utilizat în exercițiile contabile viitoare „exclusiv pentru asigurarea funcționării sistemului și îndeplinirea obiectivului asumat: colectarea și reciclarea deșeurilor de surse și corpuri de iluminat”.
În acest an Recolamp continuă extinderea infrastucturii de colectare selectivă a deşeurilor de becuri economice şi tuburi fluorescente astfel că, de la 5.500 de puncte dotate cu containere specializate la sfârşitul anului 2010, la finele lunii iunie 2011 această infrastructură număra deja 6400 de locaţii. Trebuie subliniat însă faptul că, din totalul companiilor, platformelor industriale, spitalelor şi tuturor celorlalte instituţii care deţin în prezent containere de la asociaţie, doar 26% au predat vreodată deşeuri. „Înregistrăm constant creşteri ale activităţii noastre. În medie, în primele șase luni ale lui 2011, nouă instituții publice sau companii ne contactează zilnic, prin telefon, pentru a solicita ridicarea de deşeuri. În comparaţie cu 2010, numărul de apeluri a crescut cu 55%. Aceste notificări din partea partenerilor noştri însumează peste o jumatate de tonă de becuri şi tuburi fluorescente arse pe care le preluăm în fiecare zi şi le reciclăm. Lucrăm intens la îmbunătăţirea acestor cifre atât prin acţiuni menite să activeze locaţiile care, din diverse motive, încă nu utilizează containerele pe care le-am pus la dispoziţie, cât şi prin extinderea susţinută a numărului de companii şi instituţii publice şi private pe care să le dotăm cu recipiente pentru becuri și tuburi fluorescente arse”, a declarat Raul Pop, director general Recolamp.