austro-ungare, ardelenii par a se fi adaptat si ei destul de bine la practicile balcanice. Codru Vrabie, expert juridic la Transparency International Romania, spune ca, astazi, raspandirea fenomenului e data mai degraba de diferentele economice decat de cele culturale: „In Moldova saracia e ceva mai mare decat in Muntenia, iar aici e ceva mai mare decat in Ardeal si se stie ca nivelul de trai influenteaza coruptia”.Chiar daca dau spaga ceva mai rar decat se intampla dincolo de Carpati, „cadourile” oferite de transilvaneni, banateni ori maramureseni sunt un pic mai mari si se masoara mai des in bani (indeobste in euro) decat in est si sud, unde ramane destul de raspandita spaga „in natura”. Doar in Capitala, unde si veniturile sunt mai mari, dar si mizele sunt, deseori, mai importante, nivelul valoric al „atentiilor” e mai ridicat. Potrivit unui studiu al Bancii Mondiale, romanul mediu plateste spaga, anual, peste trei milioane de lei (cifra actualizata la nivelul lui 2004), iar firmele private aloca aceluiasi scop aproximativ trei procente din venituri. Un calcul banal arata ca, in fiecare an, in buzunarele functionarilor corupti intra mai mult de 30.000 de miliarde de lei (circa un miliard de dolari) numai de la persoanele fizice, suma putandu-se dubla destul de usor cu ajutorul companiilor particulare. Evident ca cei mai afectati sunt cei cu salarii mici, pensionarii si somerii. Dupa ce ca trebuie sa aloce un procent mai mare din venituri „atentiilor”, ei au si handicapul accesului mai greu la informatii, care ii forteaza sa apeleze la traditionalele cozi la ghisee de fiecare data cand au de aflat ori de platit ceva. Astfel, ei intra mai des in contact cu functionarii. Iar de fiecare data cand se intampla, acest lucru echivaleaza cu o noua ocazie de a da spaga.