Statisticile oficiale (cele din Europa au date mai noi, în general din 2013-2014, în timp ce pentru America de Nord cifrele sunt ceva mai vechi) arată dimensiunile impresionante ale emigraţiei româneşti din ultimele decenii. Potrivit datelor furnizate de autorităţile din Italia, Spania, SUA, Germania, Franţa, Canada şi Marea Britanie, acolo locuiesc în prezent peste trei milioane de persoane născute în România. Comunităţi ceva mai mici, dar care nu pot fi ignorate, se găsesc şi în Israel, Benelux, Austria, Irlanda, Grecia, Elveţia, statele scandinave sau Ungaria.

Pentru cei mai pesimişti dintre noi, aceste cifre sunt îngrijorătoare, având în vedere că mulţi din cei plecaţi sunt mai degrabă tineri, relativ bine educaţi şi întreprinzători. Optimiştii văd în numărul mare al emigranţilor o potenţială sursă de schimbare a mentalităţilor celor rămaşi, prin influenţa pe care primii o au asupra celor de „acasă“. Există şi o a treia categorie, a pragmaticilor. Aceştia văd în cei aproape patru milioane de români stabiliţi peste hotare o oportunitate enormă de a face bani.

„Sunt clienţii ideali: au mai mulţi bani decât românul mediu, au obiceiuri de consum occidentale şi totuşi sunt nostalgici după România. Şi aici intervine rolul meu“, explică patronul unui magazin cu produse româneşti din regiunea italiană Veneto. Afacerea sa, ascunsă pe o străduţă din apropierea centrului unui oraş cu câteva zeci de mii de locuitori, din care peste 1.000 sunt români, te întâmpină încă de departe cu tricolorul pictat pe geam. Iar după ce deschizi uşa, te simţi de parcă ai fi intrat într-un mic supermarket de cartier din Berceni: în vitrina frigorifică stau alături salamul de Sibiu, telemeaua, micii, parizerul, laptele bătut, varza murată şi brânza de burduf, iar pe rafturi găseşti bere Ursus, mălai Băneasa, pufuleţi Gusto, perniţe Viva, vin de Cotnari, borcane de zacuscă, gem de la Râureni sau condimente imposibil de găsit în „supermercato“, cum ar fi Borş Magic sau leuştean uscat. „Înainte de sărbători avem cele mai mari vânzări, căci la noi se găseşte tot ce trebuie pentru sarmale sau drob, plus că atunci aducem din ţară şi produse de sezon, cum ar fi cozonaci sau şoric. Însă nu mă plâng de încasări nici în restul anului“, dezvăluie proprietarul, care mai spune că îi calcă pragul şi alţi est-europeni, dar chiar şi unii italieni.

Ca la mama acasă

Magazinele pentru români au împânzit nu numai Italia (unde există, oficial, cea mai mare comunitate de conaţionali din afara graniţelor, respectiv peste un milion de persoane), ci întreaga Europă. Cu nume care de care mai rezonante (Oltenia, Vallachia, Ardealul, Transilvania, Prahova, Ialomiţa, Cozia, Carpathia, Unirea, 1 Decembrie, La Bunicuţa, Bucharest sau Gustul Românesc), situate în Spania, Marea Britanie, Belgia, Austria, Franţa sau Germania, acestea se adresează milioanelor de români cărora le lipsesc produsele de acasă. Din cauza densităţii mult mai scăzute a comunităţii româneşti din nordul Americii, dar şi a distanţei mult mai mari faţă de ţară, numărul de magazine cu produse româneşti este aici semnificativ mai mic. Totuşi, multe din gusturile de acasă pot fi regăsite apelând la magazinele altor etnii din Estul Europei (polonezi, ruşi, ucraineni, sârbi etc.).

Dorul de ţară este speculat şi de restaurantele, cofetăriile sau brutăriile cu specific românesc care au apărut cu precădere în ultimii ani. În SUA pot fi găsite astfel de afaceri printre altele în New York (Niţă’s European Bakery), Los Angeles (Dunărea), Miami (Transylvania), Chicago (Little Bucharest), Dallas (Constantin’s), în timp ce în Canada sunt disponibile în Montreal şi Toronto. Bourret – Patisserie et Charcuterie/Deli & Pastries din Montreal, de pildă, prepară, printre altele, colivă şi colaci pentru parastase. „Chiar dacă facem cam trei ore dus-întors, măcar o dată pe lună mergem la restaurantul românesc pentru o ciorbă de burtă, nişte mici şi nişte sărmăluţe. Au şi muzică live, decorul e şi el tradiţional, pentru câteva ore parcă suntem acasă“, povesteşte Eugen, un român stabilit din 2000 în New Jersey.

Dincoace de Ocean nu numai că iniţiativele româneşti în zona alimentaţiei publice sunt mai numeroase, dar sunt şi mai diverse. Pe lângă restaurantele, patiseriile sau cofetăriile cu specific tradiţional, ce pot fi găsite din sudul Spaniei până în Suedia şi din Irlanda până în Sicilia, au apărut şi discoteci sau cluburi dedicate românilor. La Tibi din Roma organizează nunţi, botezuri şi seri de dans pentru conaţionali, Black Star este o discotecă românească din Coslada (lângă Madrid), în timp ce într-un local din Tilburg, Olanda, se organizează în fiecare duminică seara petreceri cu manele.

De toate pentru toţi

Dar lista afacerilor concepute de români pentru români este de-abia la început. Unii au înfiinţat firme de transport care leagă România de restul Europei. Se cară orice, în orice direcţie: oameni, mărfuri, bani, mobilă, maşini. Uneori, în acelaşi microbuz sau autocar sunt încărcaţi de-a valma pasageri, bagajele lor, plus colete şi plicuri cu euro pentru cei din ţară.

Alţii s-au gândit la cei care, din diverse motive (nu ştiu suficient de bine limba ţării de adopţie, nu au timp, distanţa este prea mare) au nevoie de ajutor în relaţia cu autorităţile. 101ProServices, de pildă, este o agenţie de traduceri, interpretariat şi consultanţă pentru românii din Italia, în timp ce Servicii pentru Românii din Germania oferă traduceri, asistenţă, servicii de relocare persoane fizice şi juridice, asigurări, consultanţă juridică, servicii financiar-contabile sau administrative. Groep Anthonissen & Nadina Ciolan – Consultancy & Accountancy Office are un obiect de activitate similar pentru zona Bruxelles. În unele ţări există chiar avocaţi de origine română care se ocupă de reprezentarea legală completă a compatrioţilor.

Alţii s-au gândit la românii care ar dori să urmeze tratamente medicale în ţară, dar nu au asigurare, însă şi la cei din România care vor să apeleze la doctorii din străinătate. Şi au pus la punct servicii de escortă medicală sau de rambursare a contravalorii consultaţiilor, intervenţiilor sau tratamentelor efectuate peste graniţă. Pe listă mai apar atelierele auto specializate (pe Internet găsim de pildă că Benjamin Stifii, originar din Piatra Neamţ, are propriul atelier de reparaţii auto în Torino, unde repară mai ales masinile conaţionalilor noştri), cei care montează antene satelit care permit recepţia canalelor româneşti, dar chiar şi firme de construcţii cu patroni şi angajaţi de origine română care preferă să aibă compatrioţi drept clienţi. „Ne-am renovat casa în 2012 şi am găsuit prin recomandări o echipă de români. Am fost mulţumiţi de cum au lucrat, preţul a fost mai mic decât cel cerut de spanioli şi, oricum, altfel te înţelegi cu ai tăi“, povesteşte Traian Toader, rezident în Castellon, alături de alte 30.000 de români.

Nu în ultimul rând, există în străinătate tot mai multe instituţii media pentru români. În nordul Americii aceştia au la dispoziţie chiar şi emisiuni TV, dar publicaţiile scrise şi mai ales site-urile dedicate comunităţilor româneşti sunt cele mai răspândite. Însă, la fel ca restul afacerilor etnice, şi acestea au o mare problemă: pe măsură ce legăturile cu ţara de origine vor deveni mai slabe şi emigranţii se vor integra în societatea de adopţie, numărul celor interesaţi de produsele şi serviciile oferite va fi tot mai mic.