Românii din străinătate, chemaţi la urne. Cum pot vota la alegerile parlamentare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că, începând cu data de 1 aprilie, cetăţenii români din străinătate care vor să îşi exercite dreptul de vot la alegerile parlamentare din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare mai aproape de casă se pot înscrie online pe portalul www.votstrainatate.ro cu una dintre aceste opţiuni.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doreşte să îşi exercite dreptul de vot prin corespondenţă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor sau pentru preşedintele României trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, precizează AEP într-un comunicat citat de Agerpres.

Înregistrarea se realizează prin înscrierea într-un formular on-line, aflat pe site-ul gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă, a numelui, prenumelui, codului numeric personal, a adresei de domiciliu sau reşedinţă şi a adresei de e-mail, precum şi a opţiunii de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă, la care alegătorul anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine, menţionează sursa citată.

De asemenea, AEP arată că înscrierea alegătorilor români cu opţiunea vot la secţia de votare este reglementată de art. 42 alin. (2) din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile parlamentare se poate înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. Fiecare alegător înscris în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate este arondat unei singure secţii de votare.

AEP precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare începe la data de 1 aprilie a anului în care au loc alegerile şi se termină la data expirării a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.