Pensia românilor poate fi livrată celor care aleg să se stabilească în altă țară, arată autoritățile, dar pentru a beneficia de bani trebuie depusă o cerere. Pe lângă aceasta, mai este nevoie de alte câteva documente. Care sunt acestea?
Pensionarii care decid să plece din România pot beneficia în continuare de pensia din țară. Ei trebuie să depună o cerere la instituția de asigurări sociale de care aparțin în țara în care s-au mutat.
Ulterior, toate demersurile vor fi făcute de către instituția din România.
Este nevoie de un cont la bancă
Pentru a beneficia de sumele respective, oamenii trebuie să își deschidă un cont la orice bancă de unde au domiciliu.
Detaliile bancare – adresa completă a beneficiarului, denumirea si adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului și numărul de cont internațional bancar – trebuie comunicate către Casa teritorială de pensii, cea unde se află dosarul de pensie.
Declarația de transfer în străinătate, însoțită de documentul de verificare a datelor bancare și de o copie a cărții de identitate care să ateste reședința curentă a beneficiarului, poate fi depusă personal de către beneficiar sau de către un împuternicit cu o împuternicire specială la oficiul local de pensii unde se păstrează dosarul de pensie.
Alternativ, documentele pot fi trimise prin poștă la oficiul teritorial de pensii sau scanate și trimise prin e-mail la adresa furnizată pe site-ul internet al oficiului teritorial de pensii.
Actele necesare pentru solicitarea pensiei, dacă locuiești în străinătate
Românii care doresc să beneficieze de pensia de vârstă, anticipată sau anticipată parțial au nevoie de următoarele documente:
- formularul de cerere E 202;
- formularul E 207;
- declarația pe propria răspundere;
- copie după actul de identitate românesc – dacă dețin dubla cetățenie sau dacă au menținut cetățenia română;
- carnetul de muncă original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- livretul militar original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- diplomă de studii original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ;
- adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.
Pentru românii care vor să beneficieze de pensie de invaliditate este nevoie de următoarele documente:
- formularul de cerere E 204;
- formularul E 207;
- documente și rapoarte medicale pentru a determina gradul de invaliditate;
- declarația pe propria răspundere;
- copie după actul de identitate românesc – dacă dețin dubla cetățenie sau dacă au menținut cetățenia română;
- carnetul de muncă original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- livretul militar original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- diplomă de studii original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ;
- adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.
Românii care doresc să beneficieze de pensia de urmaș au nevoie de aceste documente:
- formularul de cerere E 203;
- formularul E 207;
- declarația pe propria răspundere urmaș;
- adeverinţa de studii (elev sau student);
- copie după actul de identitate românesc – dacă dețin dubla cetățenie, sau dacă au menținut cetăţenia Română;
- carnetul de muncă original sau in copie certificata de instituțiile competente din străinătate al susținătorului decedat;
- livretul militar original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
- diplomă de studii original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ al susținătorului decedat.