Majoritatea românilor din mediul urban consideră că cel mai important lucru atunci când fac cumpărături este să fie bine trataţi de către personalul magazinului şi îşi planifică din timp ce vor să cumpere, potrivit studiului Shopping Monitor realizat de GfK. De asemenea, români sunt orientaţi să achiziţioneze toate lucrurile de care au nevoie dintr-un singur magazin. “Constatăm că românii sunt destul de orientaţi către eficienţa actului de cumpărare. Nu numai că
Majoritatea românilor din mediul urban consideră că cel mai important lucru atunci când fac cumpărături este să fie bine trataţi de către personalul magazinului şi îşi planifică din timp ce vor să cumpere, potrivit studiului Shopping Monitor realizat de GfK. De asemenea, români sunt orientaţi să achiziţioneze toate lucrurile de care au nevoie dintr-un singur magazin.
“Constatăm că românii sunt destul de orientaţi către eficienţa actului de cumpărare. Nu numai că obişnuiesc să le planifice şi să se documenteze înainte, dar îşi doresc să nu dedice prea mult timp acestei activităţi, preferând cumpărăturile dintr-un singur magazin”, spune Andi Dumitrescu, director general GfK România.
21% dintre românii din mediul urban „aleargă după reduceri”
Studiul relevă, de asemenea, faptul că 21% dintre românii din zona urbană sunt orientaţi în special către preţ, căutând mereu reduceri, chilipiruri sau promoţii.
Atunci când aleg un magazin, aceşti cumpărători nu sunt interesaţi prea mult de facilităţile pe care le oferă acesta sau de varietatea gamei de produse, dar îşi doresc totuşi să cumpere produse de calitate şi proaspete. Ei sunt mai înclinaţi să cumpere în funcţie de promoţiile existente în cataloagele retailerilor şi nu obişnuiesc să facă cumpărături mari. În general, aceşti cumpărători sunt femei, cu vârsta peste 55 de ani şi cu educaţie medie.
75% dintre români fac cumpărături planificate
Doar un sfert dintre români declară că se decid direct în magazin asupra produselor pe care le cumpără. Cei mai mulţi (75%) fie au o listă de cumpărături pe care o respectă în totalitate, fie ştiu ce vor să cumpere, dar totuşi achiziţionează şi alte produse în afară de cele planificate.
Cataloagelor promoţionale influenţează 44% dintre cumpărători
Gradul de penetrare al pliantelor promoţionale în mediul urban este de 82%, restul de 18% dintre persoanele din mediul urban declarând că nu primesc astfel de materiale publicitare în cutia poştală.
44% dintre persoanele intervievate în mediul urban au declarat că citesc pliantele promoţionale şi fac cumpărături în funcţie de acestea, în timp ce 33% spun că doar le citesc însă fără a cumpăra în funcţie de acestea. Cataloagele promoţionale au un impact mai ridicat asupra femeilor şi asupra persoanelor în vârstă.
Shopping Monitor este un studiu sindicalizat realizat de GfK care permite o înţelegere complexă a comportamentului de cumpărare şi a preferinţelor consumatorilor în funcţie de tipurile de canale de cumpărare preferate, retailerii preferaţi şi atitudinea pe care o au faţă de cumpărături în general.
SURSA: GfK