Sumele pe care românii le plătesc pentru petrecerea dintre ani în renumitele stațiuni montane autohtone sunt, în general, cuprinse între 1.000 şi 2.000 de euro.
Mare parte din pensiunile şi vilele din Maramureş şi Bucovina sunt rezervate încă din primăvară. În egală măsură, chiar şi hotelurile de lux din Poiana Braşov, Păltiniş ori Băile Felix sunt rezervate aproape în totalitate. În ceea ce priveşte destinaţiile interne preferate de turişti pentru petrecerea de Revelion, topul este condus de staţiunile de pe Valea Prahovei şi de cele din Braşov. Clasamentul este completat, conform analizei realizate de Christian Tour, de anumite staţiuni balneare, precum Băile Felix, unde turiştii sunt atraşi de condiţiile de cazare bune, de mesele tradiţionale, programele speciale de Revelion, precum şi de centrele wellness.
Pe locul trei în acest clasament se situează zonele agroturistice. În acest caz, este vorba despre clienţi fideli ai respectivelor unităţi de cazare, care merg an de an în acelaşi loc şi doresc să-şi securizeze vacanţa de Revelion încă din prima parte a anului.
În ceea ce priveşte prețurile pe care le plătesc românii pentru Revelion în România, tariful mediu pentru două persoane este de 3.500 – 4.000 de lei pentru 4 nopţi de cazare, demipensiune şi mese festive. Însă, există şi unităţi hoteliere în care tarifele pentru vacanţa de Revelion depăşesc cu mult acest prag mediu, ajungând să coste cât un sejur într-o destinaţie exotică.
La unele hoteluri din Poiana Braşov, din Păltiniş ori din Băile Felix, preţurile pentru noaptea de Revelion sar de o mie de euro şi ajung chiar la peste 2.000 de euro, spun reprezentanţii Christian Tour. Interesant este faptul că în unele dintre aceste hoteluri, nu se mai găsesc locuri pentru Revelion, camerele fiind rezervate încă din luna august. Pachetele includ cazare 5, 6 sau 7 nopţi, mic dejun, cine, petrecere tematică de Revelion şi foc de artificii, animaţie pentru adulţi şi copii, acces la spa şi spuma party.
Reprezentanţii touroperatorului subliniază că aceste pachete de lux în ţară costă cât o vacanţă în Thailanda, unde un sejur de Revelion în Krabi, de pildă, costă aproximativ 700 de euro de persoană. De altfel, Thailanda este una dintre cele mai căutate destinaţii exotice pentru vacanţa de Anul Nou, în ultimii ani tot mai mulţi români alegând să-şi petreacă noaptea dintre ani în această destinaţie caldă.
De asemenea, tot din categoria destinaţiilor externe, au crescut solicitările de vacanţe de Revelion în Istanbul, unde pachetul de 4 nopţi de cazare cu mic dejun şi transport cu autocarul costă 200 de euro de persoană, informează Agerpres.
O alta destinaţie externă de care românii au devenit interesaţi pentru Revelion 2019 este Skopje, capitala Macedoniei, unde pachetul de Revelion costă 350 de euro de persoană.