Plafonul de garanţii disponibil pentru românii interesaţi de achiziţia unei locuinţe prin programul „Prima Casă“ a fost suplimentat cu 266 mil. euro, care se adaugă la suma rămasă neutilizată anul trecut în valoare de circa 165 mil. euro, din care 110 mil. euro sunt destinaţi cumpărării de apartamente construite prin ANL.
Astfel, plafonul total disponibil pentru acest an este de 431 mil. euro, excluzând banii alocaţi special pentru ANL. Cu această sumă, românii pot accesa în jur de 12.000 de locuinţe, dacă luăm în considerare că în ultimii ani valoarea medie a unei finanţări acordate prin „Prima Casă“ s-a ridicat la circa 37.000 de euro.
Volumul ar fi echivalent cu cel accesat de români în primul an de funcţionare al programului guvernamental şi la jumătate faţă de cel din 2013, când s-au acordat circa 25.500 de garanţii. De menţionat că în acest an garanţiile vor fi acordate şi plătite numai în monedă naţională, iar plafonul poate fi suplimentat în cazul epuizării, cum s-a întâmplat şi în trecut.
Anul trecut, românii au preferat tot locuinţele cu două camere, în procent de peste 51% din volumul de garanţii acordate, în topul judeţelor la nivel naţional menţinându-se Bucureşti, Cluj, Ilfov, Timiş şi Constanţa. Ritmul mediu al solicitărilor de garantare a fost de circa 100 de dosare pe zi.
Pe lângă cele 16 bănci care au acordat credite în anul 2013, în 2014 se vor putea înscrie în program noi finanţatori, cu condiţia ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementărilor validate de Banca Naţională a României.
Cu o rată a creditelor neperformante de doar 0,1%, programul „Prima Casă’’ rămâne în continuare cea mai avantajoasă soluţie privind achiziţionarea unei locuinţe.