Sorin Moisă, europarlamentar român, a anunțat zilele trecute că renunță la poziția de raportor din umbră al grupului europarlamentar al socialiștilor și democraților din Parlamentul European privind acordul de liber schimb Uniunea Europeană-Canada, în condițiile în care țara nord-americană refuză să relaxeze regimul de vize pentru cetățenii români și bulgari, iar Comisia Europeană evită să intervină în această chestiune.
Într-un scurt interviu acordat revistei Capital, Sorin Moisă dezvăluie ce l-a determinat să ia această măsură și explică adevăratele motive pentru care canadienii refuză să relaxeze regimul de vize.
Capital: Gestul dumneavoastră de a va da demisia din funcția de raportor a atras atenția reprezentanților Canadei, ați avut reacții din partea acestora?
Sorin Moisă: Da, cu siguranță. Demisia a fost făcută publică de către postul CBC din Canada. Și au fost reacții pe mai multe canale. Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu un ministru canadian.
Sorin Moisă: O explicație dată mie direct de către un înalt oficial funcționar (nu politician) care se ocupă efectiv de problemă la Ottawa, a fost că sunt foarte atenți la conținutul politicii de imigrație în sens larg, pentru a păstra susținerea publică pentru aceasta. Și nu ar dori ca eliminarea vizelor pentru români să creeze o breșă sau vulnerabilitate care să reducă această susținere socială. Or, mie îmi este imposibil să accept că eliminarea vizelor turistice pentru români ar putea de-legitima politica de imigrare a Canadei, care s-a arătat sub Guvernul Trudeau extrem de generoasă cu refugiații sirieni, printre alte măsuri de deschidere. Cele două nici nu au o legatură directă reală, de bun simț. E sufocant pentru mine gândul că cineva să creadă că e prin definiție ceva atât de 'în neregulă' cu românii încât să poată face acest raționament și să-l împărtășească chiar unui ales al românilor. Un fel de judecată colectivă care nedreptățește în masă.
Un alt factor este teama ca s-ar înregistra brusc un număr mare de cereri de azil din partea unor cetățeni români de etnie romă. Canada are o traumă pe tema aceasta legată de 'precedentul ceh': un val brusc de cereri de azil din partea unor romi cehi după ridicarea vizelor pentru Cehia, în trecut. Din cauza acestei traume însă Canada și-a reformat politica de azil și nici un cetățean român (sau în general european) nu este eligibil pentru azil în Canada. Deci degeaba ar pleca, pentru că ar fi trimiși înapoi, în România, țară a Uniunii Europene, care prin definiție nu generează azilanți.
Capital: Credeți că statul român trebuie să facă mai multe demersuri în vederea ridicării vizelor pentru Canada? Și dacă da, care ar fi acestea?
Sorin Moisă: Statul român a urmărit extrem de atent, profesionist și răbdător acest dosar. Atât în relația bilaterală cât și la nivel european. A făcut eforturi reale, și asta de multă vreme. Nu e nimic de reproșat diplomaților noștri și miniștrilor de externe din ultimii ani și până în prezent, dimpotrivă. Deci nu e subiectul 'meu', e subiectul României.
Capital: Considerați că UE trebuie să facă demersuri pentru ca statul canadian să ia o decizie favorabilă în vederea introducerii de vize pentru cetăţenii canadieni care călătoresc în Europa, în contrapartidă?
Sorin Moisă: Nu am facut un astfel de calcul, nu ştiu cum să-l fac. Rata de rămânere peste numărul de zile permise prin viză este însă foarte mică, sub pragul maxim considerat acceptabil de Canada. Şi primesc mesaje de la români din Canada, cetăţeni canadieni, ca rude sau prieteni ai lor din România, oameni oneşti care nu au intenţii ascunse şi nu ar rămâne în Canada, nu primesc viză să meargă să îi viziteze. Românii nu sunt un pericol pentru Canada, nu sunt un pericol pentru nimeni.