Productia americana este un program “premium”, cu un potential de audienta foarte mare. In aceste conditii, care a fost ratiunea pentru care TVR a programat un asemenea produs pretios tocmai in miez de vara, cand se stie ca in aceasta perioada consumul TV este cel mai scazut din tot anul (din cauza concediilor)? De asemenea, de ce a fost programat sambata, in locul “Surprizelor”, aflate in vacanta, la o ora cand multi romani fie ca sunt la terase, in parcuri sau stau la o sueta in fata portii? Pare ca TVR s-a grabit sa-l puna pe sticla fara sa aiba o strategie. Daca ar fi fost pastrat pana in toamna si pozitionat cu mai mare atentie, poate ca altele ar fi fost cifrele de audienta. Irina Radu, director TVR1, spune ca lansarea programului a avut urmatoarea motivatie: “Am dorit sa mentinem atentia asupra zilei de sambata, o zi cu miza pentru toate posturile TV.
In plus, o productie buna poate ar fi riscat sa treaca neobservata din toamna, cand s-ar fi batut cu alte productii noi si bune”. Asadar, strategia TVR a fost de a nu iesi la bataie in grila de toamna cu un astfel de program, de teama sa nu “se piarda in multime”. Irina Radu adauga faptul ca TVR1 avea sambata un public constant pe care a dorit sa-l mentina prin “Neveste disperate”. Numai ca pe segmentul orar respectiv, publicul constant era al “Surprizelor”. “Nevestele” au un alt public. O alta ciudatenie in strategia adoptata este programarea a doua episoade unul dupa altul. “Doua episoade creeaza o mai mare dependenta, vand mai multa publicitate si in plus chiar s-a vazut ca al doilea episod merge mai bine ca audienta”, justifica Irina Radu.
TVR a cumparat 23 de episoade din “Neveste disperate” (primul sezon). Urmatoarele serii vor fi difuzate tot de TVR, conform contractului cu compania Buenavista (Disney), care are o clauza ce prevede ca urmatoarele sezoane, pana la finalul serialului, vor reveni postului public. Odata cu revenirea “Surprizelor” la locul lor, “Nevestele” vor fi mutate din 9 septembrie la aceeasi ora, dar intr-o alta zi: vinerea. O astfel de mutare a unui produs nu pare sa fie inspirata, pentru ca exista riscul ca parte din public, obisnuit deja cu serialul la o anumita ora, sa fie pierdut.
Producatorii serialului sustin ca “Neveste disperate” se adreseaza unui public preponderent feminin, cu venituri medii si superioare. Ada Roseti, sef serviciu achizitii programe, afirma ca “experienta televiziunilor care au difuzat deja serialul a dovedit ca publicul lui este pana la 40% masculin si ca, in general, este compus din reprezentanti ai tuturor categoriilor de audienta.” Analiza structurii de public a celor 13 episoade difuzate pana acum arata un public atractiv pentru investitorii in publicitate. Astfel, 53,6% din telespectatorii din mediul urban sunt femei. Spre deosebire de alte programe ale TVR, “Nevestele” au atras o pondere foarte buna de telespectatori cu venituri mari: 49% din publicul sau in mediul urban. Daca adaugam si faptul ca 45,8% din public se incadreaza in categoria de varsta 18-49 de ani, putem spune ca serialul, chiar daca n-a adus “o caruta” de rating, a adus un public de calitate. O dovedesc si calupurile publicitare dintre episoade, in care nu exista loc sa arunci un… “spot”.
Punctul tare al produsului difuzat de TVR este promovarea. Nici un alt program nu a beneficiat de o asemenea desfasurare de forte, cu spoturi de promovare si testimoniale cu eroinele serialului (zece difuzari pe zi pe TVR1, din care cinci in prime time si alte zece pe TVR2 si TVR Cultural), machete in presa (zece aparitii pe zi), in publicatii periodice (patru pe saptamana) si la radio (cinci difuzari pe zi). O campanie de PR a completat promovarea cu materiale in ghiduri TV sau suplimente ale ziarelor. TVR a realizat in parteneriat cu revista Tabu o promotie, fapt deosebit pentru postul public. Este inca o dovada ca TVR este constient de “bulgarele de aur” pe care-l are in mana.
Va fi un succes financiar pentru postul public? “Doar la sfarsitul serialului am putea spune daca s-au acoperit sau nu costurile de achizitie. Nu putem estima acum pentru ca pozitionarea in grila se va modifica, iar costul pe punctul de audienta nu este stabil”, spune Anca Gheorghe, director de marketing TVR. Potrivit directorului de marketing, pana acum s-au scos din publicitate aproximativ 3.500-3.800 de euro pe episod, la o medie de audienta de 2,5 GRP/spot.
“Neveste disperate” de audienta Diviziei A Sexy
Nici un episod din serialul “Neveste disperate” nu a depasit cinci puncte de rating in mediul urban. O singura editie a atins aceasta audienta, cand a fost urmarita in medie de 532 de mii de telespectatori pe minut.
In comparatie cu programele
concurente, serialul nu s-a
remarcat. Primele doua episoade,
cu un rating mediu de 3,1%, nu au depasit programele de la Antena 1 (3,4%) si Pro TV (4,6%). Peste o saptamana, “Nevestele”, cu un
rating de 2,6%, au fost ingropate
de Seara Campionilor
(Romania-Brazilia) de la Pro TV (11,1% rating).
Pana sambata,
6 august, programele celor trei
competitori, TVR1, Pro TV
si Antena 1, au avut valori
aproximativ egale. In sambata
respectiva, “Nevestele”, cu 4,2%,
au fost “trimise la cratita”
de un thriler de “doi bani” pe Pro TV (6,9% rating) si de Antena 1 cu show-ul “Miss Divizia A Sexy (7%).