Prezentat ca o victorie, rezultatul referendumului din Elveţia reflectă teama acestei ţări de a nu slăbi relaţiile economice cu UE. El are însă mai puţine efecte în ceea ce-i priveşte pe românii care vor să muncească aici.
În timp ce în Marea Britanie aveau loc manifestaţii împotriva muncitorilor străini, Ţara Cantoanelor aproba prin referendum prelungirea acordului privind libera circulaţie a persoanelor între Elveţia şi UE şi extinderea sa la România şi Bulgaria. Campania premergătoare s-a desfăşurat într-un climat politic tensionat. În lunile anterioare organizării referendumului, Partidul Popular Elveţian, reprezentând dreapta naţionalistă şi xenofobă, a împânzit principalele bulevarde din Geneva şi Zürich cu afişe în care se puteau vedea corbi imenşi, ciugulind dintr-o Elveţie lipsită de apărare. Însă teama de dumpingul salarial şi de o escaladare a criminalităţii, argumente vehiculate de către oponenţii acordului, a fost învinsă de frica de a nu afecta relaţiile economice cu UE, pricipalul partener comercial al Elveţiei.
Acordul cu UE prevede că cetăţenii comunitari şi cei elveţieni dobândesc dreptul de a-şi alege liber locul de muncă sau domiciliul pe teritoriul statelor contractante. Pentru aceasta, ei trebuie să fie în posesia unui contract de muncă valabil sau să exercite o activitate independentă, iar în cazul în care nu desfăşoară o activitate lucrativă, să dispună de mijloace financiare suficiente şi de o asigurare de sănătate. Acordul reglementează, de asemenea, recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi coordonarea regimurilor naţionale de securitate socială. Ca urmare a aderării Bulgariei şi României la Comunitatea Europeană, Elveţia şi UE au negociat, printr-un protocol adiţional la acord, un regim tranzitoriu pentru cetăţenii celor două state. Acest regim presupune aplicarea următoarelor condiţii: prioritatea cetăţenilor elveţieni la angajare, verificarea prealabilă a contractelor de muncă şi contingente aplicabile timp de şapte ani, începând de la intrarea în vigoare a regimului tranzitoriu. Astfel, numărul autorizaţiilor de şedere de lungă durată (permis B, cinci ani) eliberate resortisanţilor din România şi Bulgaria va creşte progresiv de la 362, în primul an, la 1.207 în al şaptelea an. Numărul autorizaţiilor de scurtă durată ( permis L, de la 4 la 12 luni) va creşte de la 3.620 la 11.664.
76 de cereri la 1.000 de slujbe
Criza economică a afectat însă şi Ţara Cantoanelor, rata şomajului atingând un nivel considerat înalt, de 3,3%. Prognoza nu este deloc încurajatoare, anul acesta aştepându-se ca şomajul să ajungă la 4%. În aceste condiţii, ce şanse sunt ca aceste alocaţii să nu rămână doar pe hârtie? „Nu cred că şomajul afectează cetăţenii români care lucrează sau vor lucra în Elveţia, deoarece este vorba de specialişti de înaltă clasă, care activează în domeniul IT, comunicaţii sau în cadrul universităţilor şi nu de muncitori“, a declarat pentru Capital Simon Geissbuhler, consilier al Ambasadei Elveţiei la Bucureşti. Acesta admite faptul că ţara sa este interesată şi de medicii şi asistentele medicale din România, dar aceştia trebuie să cunoască foarte bine franceza sau germana. În opinia lui Geissbuhler, după ce efectele crizei se vor fi atenuat, Elveţia va putea importa din România mână de lucru necesară în hotelărie şi alimentaţie publică, dar şi în agricultură.
Salariile oferite de angajatorii elveţieni sunt atractive. Conform Cameliei Mihalcea, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în sectorul sanitar salariile variază între 3.000 şi 3.200 de euro/lună, în agricultură salariul mediu este de 2.000 de euro/lună, iar în hotelărie şi gastronomie, de 2.400-3.000 de euro/lună. Concurenţa este însă pe măsură, mulţi cetăţeni germani, printre care şi specialişti de top, optând să lucreze în Elveţia. 2006 a reprezentat un an-record, circa 155.000 de nemţi plecând la muncă peste hotare. Majoritatea a ales Ţara Cantoanelor, unde salariile nete sunt cu 65% mai mari decât în Germania, iar costul vieţii, cu doar 30% mai ridicat decât acasă. Spre deosebire de cetăţenii români, germanii, alături de ceilalţi cetăţeni din vechile state membre ale UE, se bucură de totală libertate pe piaţa elveţiană a muncii. Cu alte cuvinte, în cazul acestora, angajatorii nu trebuie să contacteze autoritatea cantonală pentru a cere permisiunea de a încheia contractul cu un cetăţean străin.
Pe de altă parte, din cele 1.000 de locuri de muncă câte au fost alocate anterior pentru România, nu s-au ocupat decât 76. Agenţii de recrutare, cum ar fi Lugera&Makler şi Hill International, nu au avut solicitări pentru posturi în Elveţia, iar în reţeaua EURES România nu s-a primit nicio ofertă din Ţara Cantoanelor în perioada ianuarie-februarie 2009. Toate acestea arată că adevărata miză a ultimelor evoluţii din Elveţia a fost menţinerea relaţiilor economice cu UE, şi mai puţin atragerea de forţă de muncă din România.
4.000 de români se află în prezent în Elveţia, conform Ministerului român al Afacerilor Externe, reprezentând circa 0,4% din totalul cetăţenilor UE care locuiesc în această ţară
