Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din România a înregistrat, în trimestrul al treilea din acest an, vânzări de 337 milioane de euro, cu 1,3% sub valoarea de anul trecut, arată studiul GfK Temax. Vânzările de aragazuri, frigidere şi maşini de spălat rufe au înregistrat rate de scădere de 12%, preţul mediu diminuându-se cu 5% în acest trimestru, comparativ cu perioada similară din 2011.
Scăderi importante de vânzări au fost (mai ales) la electrocasnicele mici (-7%), cât şi la cele mari (-9,9%), conform GfK.
În schimb, pieţele mai mici, cum ar fi categoria de cuptoare, plite şi uscătoare de rufe, şi-au continuat evoluţia pozitivă, în timp ce piaţa de maşini de spălat vase stagnează.
Per ansamblu, piaţa electrocasnicelor mari – estimată la 84 mil. euro -, a pierdut teren, în timp ce segmentul incorporabilelor creşte cu aproximativ 6% în valoare în T3 2012 faţă de intervalul similar din anul anterior, reprezentând 11% din valoarea pieţei de electrocasnice mari.
Categoria electrocasnicelor mici a avut, în 2012, un al treilea trimestru dificil, cu vânzări totale în scădere cu 7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la un total de 25 milioane de euro. Vânzările au fost afectate negativ de performanţa multor grupe de produse, dar mai ales de cele cu scădere de două cifre cum ar fi aparatele pentru prepararea alimentelor, storcătoarele de fructe şi legume, şi uscătoarele de păr.
În ceea ce priveşte piaţa de imprimante şi multifuncţionale, valoarea rămâne stabilă în jurul valorii de 7 milioane de euro, înregistrând o creştere de 5,1% comparativ cu 2011.
Creşteri importante a fost asigurată de creşterea pieţei de imprimante „single function” (+9%) şi a celei de multifuncţionale (+4%).
Pe segmentul foto, valoarea totală a vânzărilor a fost, în T3 din 2012, de 12 milioane de euro, cuantum similar cu acelaşi interval din anul anterior. Pe de altă parte, vânzările de camere foto digitale şi rame foto digitale au scăzut cu 2%, în timp ce la camerele foto compacte s-a înregistrat o diminuare de 9%.
GfK Temax este un indice utilizat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza pieţele bunurilor de folosinţă îndelungată. Rezultatele sunt bazate pe studiile desfăşurate regulat pe panelul de retail al GfK. Panelul cuprinde date de la peste 390.000 de puncte de vânzare la nivel mondial.
GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, cu 11.500 de experţi care lucrează pentru a descoperi noi informaţii despre cum oamenii trăiesc, gândesc şi cumpără, în peste 100 de pieţe, în fiecare zi.
În 2011, vânzările GfK au însumat 1,37 miliarde euro.