Românii, obligați să se înregistreze în Spaţiul Privat Virtual? Guvernul își justifică inițativa prin faptul că doar 32% din contribuabilii persoane juridice şi doar 5,24% din contribuabilii persoanele fizice care au cod de identificare fiscală apelează în acest moment la SPV.
Românii, obligați să se înregistreze în Spaţiul Privat Virtual? Guvernul pare că vrea să implementeze digitalizarea cu forța.
Proiectul de act normativ conţine prevederi referitoare inclusiv la obligativitatea înrolării autorităţilor publice, a instituţiile publice sau de interes public în sistemul informatic PatrimVen.
Românii, obligați să se înregistreze în Spaţiul Privat Virtual? Va fi gratuit
Atât contribuabilii persoane juridice, cât şi persoane fizice care desfăşoară activităţi liberale ar putea fi obligaţi să se înregistreze în Spaţiul Privat Virtual (SPV), conform unui proiect de act normativ, publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe, consideră specialiştii PwC, potrivit adevarul.ro.
Cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse în format letric ar urma să nu mai fie luate în considerare.
Totodată, proiectul conţine prevederi referitoare la obligativitatea înrolării autorităţilor publice, instituţiile publice sau de interes public în sistemul informatic PatrimVen (serviciul destinat să ofere instituţiilor publice acces la datele disponibile cu privire la patrimoniul şi veniturile cetăţenilor).
Înrolarea în PatrimVen se realizează în baza unui protocol ce se transmite către ANAF de către fiecare autoritate publică, instituţie publică sau de interes public. Spaţiul Privat Virtual (“SPV”) este un serviciu electronic gratuit, care este pus la dispoziţia contribuabililor în mod permanent, putând fi accesate următoarele:
– informaţii cu privire la obligaţiile fiscale;
– posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale şi alte documente;
– informaţii cu privire la contribuţiile sociale.
Opţionalitatea nu a reprezentat o variantă viabilă
Prin intermediul SPV, comunicarea între contribuabili şi autorităţile fiscale s-ar efectua strict în mediul virtual, facilitând transmiterea de cereri/solicitări, prin acest canal de comunicare, atât din partea contribuabililor către autorităţile fiscale, cât şi în contrapartidă.
Fundamentarea impunerii unei astfel de obligativităţi are la bază faptul că opţionalitatea de a folosi SPV a fost materializată într-o rată foarte mică de utilizare în rândul contribuabililor, iar odată cu declanşarea situaţiei pandemice autorităţile fiscale au fost în postura de a lua măsuri pentru organizarea activităţii astfel încât să fie evitat contactul fizic între persoane.
Conform notei de fundamentare a proiectului, pe 9 aprilie 2021, erau înregistraţi în SPV doar 32% din contribuabilii persoane juridice şi doar 5,24% din contribuabilii persoanele fizice care au cod de identificare fiscală.