Google anunță publicarea listei celor 100 de lideri ai inovației din Europa Centrală și de Est, în cadrul ediției a doua a proiectului New Europe 100 (NE100).
Proiectul NE100 este organizat de Res Publica împreună cu Visegrad Fund, Google și Financial Times, și în cooperare cu importante instituții din această regiune a Europei. Domeniile în care s-au remarcat reprezentanții României sunt variate: de la educație și creatori de conținut, la dezvoltare de aplicații, astrofizică sau robotică.
Nominalizările din România de pe lista NE100 2015:
• Radu Georgescu, fondator GECAD Group
Antreprenor în sectorul tehnologiei. După ce a fondat compania GECAD la începutul anilor ‘90, a fost implicat în dezvoltarea mai multor proiecte antreprenoriale, inclusiv RAV AntiVirus și Avangate;
• András Kapy, CEO Axosuits
Axosuits este o companie de robotică care dezvoltă exo-schelete puternice, ce pot fi utilizate în diverse scopuri;
• Cosmin Mihaiu, co-fondator MIRA Rehab
MIRA Rehab dezvoltă o serie de jocuri și lecții interactive pentru diverse dispozitive, precum Kinect, cu scopul de a ajuta recuperarea medicală;
• Paul Balogh, Cristian Dinu, fondatori Read Forward
Read Forward este un start-up care a dezvoltat primul manual digital din România, iar acum produce manuale utilizate pe scară largă în școli;
• Ramona Cordoș, Codin Pop, fondatori Creative Monkeyz
Echipa Creative Monkeyz publică gratuit tutoriale video și lecții despre software de grafică, design, montaj și modelare 3D;
• Stefania Druga, fondator HacKIDemia
Hackidemia este o rețea globală care dezvoltă seminarii și kit-uri care ajută copiii să rezolve diverse provocări prin curiozitate, joacă și empatie;
• Eduard Alexandrian, co-fondator SafeDrive
SafeDrive este o aplicație românească, care recompensează șoferii care nu folosesc telefonul în timp ce conduc;
• Aurora Simionescu, astrofizician
Aurora Simionescu a făcut parte dintr-un grup de cercetători care au observat pentru prima oară unul dintre filamentele de gaz care leagă grupurile de galaxii. Existența acestor filamente a fost dedusă teoretic în urmă cu zece ani;
• Dan Ciotu, Dragoș Ilinca, Vladimir Oane, fondatori UberVu
UberVu este o platformă de tip „social analytics”, care analizează datele de pe bloguri, forumuri și rețele sociale și oferă informații pe baza cărora se pot lua decizii de business;
Lista NE100 a fost creată ca parte a unei campanii care are ca scop promovarea inovației în Europa Centrală și de Est, prin evidențierea celor care sunt motorul schimbărilor pozitive în societate. Inovatorii din lista NE100 au fost selectați de organizatori pe baza propunerilor și sugestiilor venite de la organizațiile partenere în acest proiect. Categorii nominalizărilor sunt: afaceri, știință, media și cultură, societate și politică. Lista completă a celor 100 de inovatori din Europa Centrală și de Est este disponibilă la https://ne100.org/.
„Lista New Europe 100 de anul acesta arată că în multe domenii, inclusiv educație, sănătate, transport, agricultură, inovatorii din această regiune utilizează cele mai recente tehnologii pentru a adresa probleme sociale și de afaceri. Diversitatea acestei liste evidențiază că inovația economică și socială în Europa Centrală și de Est are un potențial considerabil de creștere, generând proiecte solide de afaceri, locuri de muncă și creștere economică”, a declarat Agata Wacławik-Wejman, directorul Public Policy, Google CEE.
Între cei 100 de vectori ai schimbării din Europa Centrală și de Est se regăsesc persoane care utilizează noile tehnologii pentru a crea noi modele în cultură, politică, afaceri, știință și activități sociale. Majoritatea sunt antreprenori (50%) sau activiști și politicieni (32%). „Lista evidențiază oamenii care vor fi motorul schimbărilor pozitive în Europa Centrală și de Est”, a declarat Wojciech Przybylski de la Res Publica Foundation, inițiatorul proiectului.
Printre câștigătorii de anul acesta regăsim persoane care nu doar au generat schimbări pozitive prin activitatea lor, dar au adresat și anumite probleme sociale. Avem astfel creatori de platforme online pentru artiști și sponsori ai artei, dezvoltatori a unor programe interactive de recuperare medicală, organizații care predau IT copiilor sau constructorii dronei AirDog, utilizată în sporturile extreme. Lista inovatorilor de anul acesta acordă credit și personajelor politice proeminente. Între acestea se numără și Toomas Hendri Ilves, președintele Estoniei, unul dintre arhitecții acestei țări cu o dezvoltare economică remarcabilă. Un alt politician de pe listă este Andrej Kiska, președintele Slovaciei, un nume sinonim cu inovația și soluțiile electronice în economie, educație și politică.