Românii plătesc, în medie, 550 de euro pentru vacanţe

Cei mai mulţi români care au ales să-şi petreacă concediul de vară în străinătate au optat pentru sejururi în Grecia (Creta, Zakynthos, Santorini, Corfu) sau în Tenerife, în timp ce destinaţiile preferate pentru city break au rămas marile oraşe europene - Roma, Paris, Barcelona şi Veneţia, conform unei analize realizate de o agenţie de turism online.

Cel mai ieftin city break a costat 109 euro de persoană, la Roma, în timp ce pentru un sejur de 7 zile în afara ţării, cu transportul şi cazarea incluse, turiştii români au plătit în medie 550 de euro de persoană, conform analizei citate. Reprezentanţii agenţiei spun că în această vară, preţul mediu pentru un city break a fost de 250 de euro de persoană, cu 3 nopţi de cazare şi transport cu avionul incluse. 

"Per total, putem spune că a fost o vară destul de agitată din punct de vedere turistic, cu repoziţionări în topul destinaţiilor preferate de români pentru vacanţele de vară. Deşi a ridicat numeroase semne de întrebare, Turcia a continuat să fie solicitată, dar într-o măsură mai mică decât anul trecut. De câştigat din această situaţie au avut destinaţiile mai vechi, intrate într-un con de umbră, precum Tenerife, sau destinaţii noi în preferinţele românilor, precum Portugalia", a declarat Daniel Truică, CEO Vola.ro. 

Extremele acestei veri au fost un city break de 3.740 de euro, la Viena, pentru un grup de 7 persoane, care a inclus 5 nopţi de cazare, transport cu avionul şi excursii opţionale, precum şi o vacanţă de 14 zile, în Tokyo, la un hotel de 5 stele şi bilet de avion business class, al cărei preţ a fost de 10.000 de euro pentru o familie. 

În medie, turiştii români şi-au rezervat vacanţa cu aproximativ o lună şi jumătate înainte, în cazul sejururilor, şi cu 2 luni şi jumătate înainte, în cazul city break-urilor. Cu toate acestea, unii turişti au făcut rezervările chiar şi cu 3 săptămâni înainte de data plecării. Mai exact, 20% dintre rezervările de city break şi 24% dintre rezervările de vacanţe au fost realizate cu maxim 21 de zile înainte. Aproape 7% dintre rezervări au fost făcute în ultima săptămână, chiar înainte de plecarea în vacanţă, majoritatea fiind turişti care au profitat de ofertele last minute, ce au adus reduceri de până la 60% în cazul destinaţiilor din Grecia.

SURSA: Agerpres