În 3 şi 4 octombrie, locuitorii Capitalei vor putea admira, în Piaţa Constituţiei, trofeul UEFA Champions League. Cea mai importantă competiţie inter-cluburi valorează anul acesta peste 1 miliard de euro.
Cupa care va fi înmânată câştigătorului celei mai mari competiţii forbalistice inter-cluburi din lume poate fi admirată şi la de locuitorii Bucureştiului pe 3 şi 4 septembrie. “ Va veni purtată de un camion american conceput special pentru acest proiect. Cupa se va afla într-o incintă blindată ca la papa-mobil. Probabil că la Bucureşti va fi cea mai mare expoziţie din toate ţările unde trece cupa”, au declarat explicat reprezentanţii Unicredit, grupul bancar care organizează anul acesta Champions League Trophy Tour, acţiune care presupune expunerea cupei în mai multe oraşe europene din cinci ţări adică Italia, Croaţia, România, Ungaria şi Bulgaria. România este singura ţară unde trofeul va fi expus în cinci oraşe. Oficialii Unicredit nu au dorit să dea detalii privind costurile campaniei însă au precizat că “şi-au recuperat deja banii din reclama făcută”.
Venituri de un miliard de euro
UEFA Champions League devine din ce în ce mai bogată în ciuda crizei care loveşte în plin tot continentul. “ Veniturile totale ale Champions League(publicitate şi drepturi de televizare) se vor ridica anul acesta la peste 1 miliard de euro, în creştere cu 20% faţă de sezonul trecut”, a declarat miercuri la Milano, directorul de comunicare al UEFA, Rob Faulkner. Reprezentantul forului european spune că peste 90% din aceşti bani vor merge către echipele de fotbal participante.