Persoanele care doresc să recupereze taxa auto de la stat pot solicita restituirea banilor prin cerere adresată organului fiscal. Cererile se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare, prin decizie care se counică persoanei în cauză în maximul 10 zile de la emitere, scrie Economica.net.

În cazul unei decizii nefavorabile, precum și în cazul în care cererea nu a fost soluționată în termenul legal, persoana interesată poate face contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestația se soluționează în 45 de zile de la înregistrare. Dacă nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluționată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, persoana interesată poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.

Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum și dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.