Cele mai comandate două produse din România, în momentul de față, sunt ceafa de porc și cartoffi prăjiți. Afirmația îi aparține lui Radu Bălăceanu și a făcut-o în cadrul conferinței organizată de Risco: „Inteligență Strategică și Supremație”. „Aceste produse sunt în conduc topul în România”, a mai spus el.
Pentru Food Panda, vara nu este tocmai cel mai profitabil sezon din an. „Suntem dependenți de climă, facem doar partea de food delivery. Vara oamenii preferă să iasă la terasă și nu mai comandă atât de mult”, a explicat Radu Bălăceanu.
Totodată, el spune că în momentul în care numeroase lanțuri de restaurante decid să-și dezvolte o aplicație, este greșit. „Integratoarele, genul de integrator cum suntem noi, au șanse mult mai mari și mai bune să facem acest lucru. Trebuie să se facă mentenanță, în doi ani de zile ar fi nevoie să fie modificată aplicația. Mulți dintre șefii de restaurante investesc niște sume monstru. După doi ani de zile își dau seama că nu au făcut nimic”, a mai spus el.
Anul trecut, 63% dintre comenzile zilnice de mâncare primite de Food Panda au fost realizate de pe aplicația mobilă. Dacă pe platformă, în 2014 valoareacoșului mediu era de 10 euro, în 2015 a fost de 15 euro.