Românii care lucrează pe cont propriu în Spania sunt cei mai numeroşi (22.328) dintre străinii comunitari stabiliţi în ţara iberică, ei fiind urmaţi de britanici, în număr de 19.120, potrivit datelor furnizate de Federaţia organizaţiilor profesionale ale lucrătorilor autonomi şi întreprinzători (OPA) şi citate joi de publicaţia Extremadura al día.
Potrivit aceleiaşi surse, numărul românilor întreprinzători din Spania este depăşit, în rândul străinilor, doar de chinezi, care sunt în număr de peste 35.000.
Străinii care lucrează pe cont propriu în Spania reprezintă 6,7% din totalul înregistrat în această ţară în rândul acestei colectivităţi, şi sunt în număr total de 208.837. Potrivit datelor citate, cifra a crescut faţă de anul trecut, când în Spania erau înregistraţi 199.703 de lucrători pe cont propriu de origine străină.
Majoritatea lucrătorilor autonomi străini îşi desfăşoară activitatea în Spania în comerţ (29%), servicii hoteliere (20,4%) şi construcţii (14.5%). Cea mai mare parte a acestora sunt activi în Catalonia (22,7%) şi Comunitatea Madrid (21%).