Până la mijlocul săptămanii trecute, grecii aveau la hoteluri preţuri cu 5 – 10% mai mari decat anul trecut, din cauza faptului ca li s-a impus de către stat o mai bună colectare a taxelor. În prima parte a anului, bătrâna Eladă înregistrase creşteri semnificative la numărul de turişti germani, britanici, şi ruşi. Adâncirea crizei economice, care a culminat săptămâna trecută cu mişcările sociale din Atena, a facilitat agenţiilor de turism din România renegocierea
Până la mijlocul săptămanii trecute, grecii aveau la hoteluri preţuri cu 5 – 10% mai mari decat anul trecut, din cauza faptului ca li s-a impus de către stat o mai bună colectare a taxelor. În prima parte a anului, bătrâna Eladă înregistrase creşteri semnificative la numărul de turişti germani, britanici, şi ruşi.
Adâncirea crizei economice, care a culminat săptămâna trecută cu mişcările sociale din Atena, a facilitat agenţiilor de turism din România renegocierea tuturor contractelor de cazare.
“De trei săptămâni, eu personal împreună cu 40 de oameni din agenţia noastră suntem în discuţii, negocieri, supervizare de produs şi infotripuri pe toate marile destinaţii ale Greciei. Ştiam că vom prinde acest culoar favorabil. La fel s-a întâmplat în trecut cu gripa aviară din Turcia, cu bruceloza din nordul Greciei, ori cu luptele de stradă din Atena de acum 2 ani. De fiecare data conflictele s-au desfăşurat în oraşele mari, unde nu prea ajung turiştii plecaţi pe sejururi estivale. Până când s-a intrat în plin sezon turistic lucrurile s-au liniştit, iar noi am ramas cu preţurile extrem de avantajoase!”, spune Cristian Pandel, manager general la Christian Tour, unul dintre cei mai mari turoperatori români pe Grecia.
După ultimele contractări, pentru sezonul estival Christian Tour are 14 zboruri cu avionul şi 30 de chartere cu autocarul în fiecare săptămână pe Grecia. La hoteluri, sunt peste 200.000 de nopţi de cazare garantate, atât din Grecia continentală (staţiunile de pe Riviera Olimpului sau Halkidiki) ori din insule (Thassos, Santorini, Creta, Corfu, Rhodos, Kos, Zakinthos etc.)
Turoperatorul român a vândut pe întreg sezonul estival deja 20.000 de locuri. Consecinţa imediată a scăderii preţurilor pe intreaga Grecie a fost faptul că, până la această oră, în doar o zi şi jumătate vânzările au crescut deja cu 5 – 7%.