Ce este obligația de întreținere și cine o are

Obligația de întreținere este reglementată de Codul Civil și reprezintă datoria legală a unei persoane, denumită debitor, de a asigura altor persoane, denumite creditori, mijloacele necesare traiului, inclusiv hrană, îmbrăcăminte, locuință și, în anumite cazuri, educație și pregătire profesională.

Această obligație este una dintre cele mai importante manifestări ale solidarității familiale și sociale, având scopul de a proteja persoanele aflate într-o stare de nevoie, cum ar fi bătrânii sau persoanele cu handicap.

Potrivit Codului civil, obligația de întreținere se aplică în special între soți și foști soți, între rude de linie dreaptă (părinți și copii, bunici și nepoți) și între frați și surori. De asemenea, regula se aplică și între adoptatori și adoptați, iar în anumite cazuri, între soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț și respectivul copil.

Cum se stabilește obligația de întreținere

În cazul în care o persoană ajunge într-o stare de nevoie datorată bătrâneții, există posibilitatea ca aceasta să solicite întreținere de la copii, chiar și de la nepoți, în măsura în care copiii nu pot îndeplini această obligație.

Legea stabilește o ierarhie a persoanelor care sunt obligate la întreținere. Astfel, soții și foștii soți sunt primii obligați, urmați de copii înaintea părinților. Frații și surorile sunt obligați după părinți, dar înaintea bunicilor.

De asemenea, în cazul în care există mai mulți copii, aceștia vor contribui la plata întreținerii părinților într-o proporție corectă, în funcție de mijloacele lor financiare. Dacă unul dintre copii nu poate îndeplini obligația de întreținere din cauza resurselor insuficiente, instanța poate obliga și nepoții să contribuie, în conformitate cu ordinea de rudenie.

Cum se stabilește cuantumul întreținerii

În ceea ce privește cuantumul întreținerii, acesta este stabilit pe baza a două criterii esențiale: nevoia creditorului și mijloacele debitorului. Obligația de întreținere poate fi executată fie în natură, prin furnizarea directă a celor necesare traiului, fie prin plata unei pensii de întreținere stabilite în bani.

Pensia de întreținere este reglementată de instanță, iar aceasta poate fi modificată în funcție de schimbările intervenite în situația părților. Astfel, instanța poate decide să mărească sau să micșoreze pensia de întreținere, în funcție de capacitatea debitorului și nevoile creditorului.

De asemenea, pentru a proteja valoarea reală a întreținerii, pensia stabilită într-o sumă fixă se indexează trimestrial, conform ratei inflației, scrie legalbadger.org.

Ce se întâmplă dacă obligația nu este îndeplinită

În cazul în care nu se îndeplinește voluntar obligația de întreținere, creditorul (de exemplu, părintele în vârstă) poate solicita executarea silită a obligației. Creanța de întreținere beneficiază de un regim privilegiat în cadrul executării silite, având prioritate față de alte tipuri de datorii.

De asemenea, legea prevede posibilitatea de poprire asupra veniturilor debitorului pentru a asigura plata întreținerii.

Excepții de la dreptul la întreținere

Este important de menționat că dreptul la întreținere nu este absolut și poate fi limitat în anumite cazuri. De exemplu, dacă creditorul (părintele) s-a făcut vinovat față de debitor (copil) de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri, el poate fi decăzut din dreptul de a solicita întreținere.

În plus, părintele care ajunge într-o stare de nevoie din propria culpă poate solicita doar întreținerea de strictă necesitate, limitându-se la nevoile esențiale de trai.

În concluzie, părinții pot solicita întreținerea din partea copiilor lor atunci când ajung într-o stare de necesitate din cauza bătrâneții, iar legea reglementează clar responsabilitățile fiecărei părți implicate. Totuși, există condiții specifice care trebuie îndeplinite pentru ca obligația să fie activată, iar în caz de neîndeplinire a obligației, creditorii au la dispoziție proceduri legale pentru a obține întreținerea necesară.