Toți cei care primesc vouchere de vacanță trebuie să știe că acestea au o valabilitate de un an de la data emiterii. Mai mult, valabilitatea lor nu poate fi prelungită. În acest context, mulți români rămân fără aceste tichete, deoarece nu-și planifică vacanța din timp.

Mulți nu folosesc aceste vouchere de vacanță

Există și o veste bună. Acestea pot fi utilizate pentru a planifica vacanțe după data expirării. Mai precis, în cazul în care un voucher expiră la data de 1 septembrie 2024, se poate rezerva un sejur pe 30 august 2024 pentru orice altă lună din an.

A existat o singură excepție de la această regulă, în perioada pandemiei. Valabilitatea voucherelor emise între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2022 s-a prelungit până pe 30 iunie 2022, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 131/2021.

Tichetele de vacanță sunt impozitate cu 10%

Amintim că tichetele de vacanță sunt impozitate cu 10% și nu pot fi folosite în afara României. Ele sunt valabile la unitățile de cazare de pe lista partenerilor care le acceptă.

De asemenea, sunt destinate angajaților care activează în domeniul public și au salariul sub 8.000 de lei.

Conform Ordonanței de Urgență nr. 8/2009, angajații din instituțiile publice beneficiază de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei de angajat/an.

Începând cu 1 ianuarie 2024, această sumă a crescut la 1.600 de lei.

O anumită categorie de angajați beneficiază de decontarea serviciilor turistice

Totodată, o anumită categorie de angajați din instituțiile publice beneficiază de decontarea serviciilor turistice în limita a 1.600 de lei pentru salariat. Ei trebuie să aibă un salariu net de maxim 8.000 de lei.

Amintim că voucherele de vacanță au apărut în 2017. La momentul respectiv, Mircea Dobre era ministrul Turismului, iar tichetele erau oferite angajaților din domeniul public.

vouchere de vacanta
SURSA FOTO: profit.ro

Cei care încearcă să le vândă riscă amenzi din partea autorităților

Trebuie menționat că acestea sunt netransmisibile. Astfel, românii care încearcă să le vândă riscă amenzi din partea autorităților.

Potrivit legii, constituie contravenție următoarele fapte:

  • utilizarea biletelor de valoare în alt scop decât cel prevăzut de prezenta lege;
  • solicitarea şi/sau furnizarea de numerar în schimbul biletelor de valoare sau pentru fracţiuni din acestea.

Amenda se poate ridica la suma de 26.600 de lei

Legea nr. 165 din 2018 reglementează atât acordarea tichetelor de masă, cât și pe cea legată de vouchere sau tichete cadou. Autoritățile îi sancționează și pe cei care primesc tichetele de la titulari.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 7 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă”, se arată în legea nr. 165.

În acest context, comercializarea lor este strict interzisă. Amenda se poate ridica la suma de 26.600 de lei.