Alexandru este programator la o companie foarte cunoscută cu sediul într-unul din blocurile de birouri din Pipera. Până anul trecut, pornea pe la 7.30 din fața casei situată într-unul din cartierele noi de la marginea opusă a Bucureștiului, traversa tot orașul și pe la nouă ajungea la birou. De unde pleca în general la șase seara, iar drumul de întoarcere îi lua rareori sub o oră și jumătate.

„Am făcut un calcul simplu și mi-am dat seama că petreceam în trafic 14-15 ore pe săptămână, cam 60 de ore pe lună și în jur de 650 de ore pe an dacă scădem concediul și sărbătorile legale. Adică aproape o lună pe an ca să merg la muncă. Mi s-a părut mult prea mult, mai ales că am doi copii mici la care ajungeam seara extenuat, și am căutat o soluție“, povestește el.

După lungi discuții cu șefii, aceștia au acceptat ca Alexandru să lucreze de acasă și să-l mai vadă la birou doar la ședințele lunare de bilanț sau în ocazii speciale, cum ar fi implementarea unor proiecte foarte importante. În schimb, tânărul a acceptat o reducere cu 15% a salariului. „Nu prea simt reducerea de venituri, căci e practic vorba de banii pe care îi dădeam pe benzină și pe mâncarea de la cantină. Însă timpul liber pe care l-am câștigat și confortul de a nu mă mai consuma în traficul din Capitală sunt neprețuite“, spune el.

Mai simplu, mai fericit

Alții, ca Dorina, au mers și mai departe. Femeia de 45 de ani a fost timp de 15 ani manager financiar la o importantă firmă cu acționari străini din Capitală. „Asta a însemnat că am stat la birou în fiecare zi cel puțin 12 ore, că îmi luam masa de prânz deasupra tastaturii, că am lucrat de multe ori și în weekend sau de sărbători pentru a termina ce aveam de făcut și că mi-am putut lua maxim două săptămâni de concediu pe an. Până la un moment dat, când mi-am dat seama că în ritmul acesta voi ajunge la spital sau chiar mai rău“, povestește ea.

Acum câteva luni, Dorina și-a dat demisia și, după ce a stat două luni acasă pentru a-și reveni fizic și psihic, s-a angajat pe un post de referent într-o instituție de stat. „Câștig de trei ori mai puțin, dar stau la birou opt ore și jumătate cu tot cu pauza de masă, iar stresul e aproape inexistent, iar volumul de muncă e ridicol comparativ cu ceea ce făceam în partea cealaltă. Aici am timp să discut cu colegii, să vorbesc la telefon cu soțul meu și chiar să îmi verific contul de Facebook. Cred că e cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată“, consideră ea.

 

Înapoi la origini

Există, însă, și situații ca cea a lui Adrian. Bărbatul are 38 de ani și până acum cinci ani lucra pe o poziție destul de importantă într-o firmă de construcții din Cluj.

„Stăteam toată ziua la birou sau în mașină, redactam documente, trimiteam oferte, negociam cu clienții, semnam contracte, depuneam cereri la autorități, făceam presiuni pe rău-platnici și așa mai departe. Asta de dimineața de la opt până seara tot pe la opt. Și de multe ori și sâmbăta. Până când mi-am dat seama că nu se mai putea. Nu mă mai înțelegeam cu soția și ajunsesem în pragul divorțului, analizele mi-au ieșit prost și aveam hipertensiune“, își amintește el.

A fost momentul în care Adrian și jumătatea lui, Ioana, au luat decizia să-și schimbe radical viața. Și-au dat amândoi demisia, și-au vândut apartamentul și au cumpărat o casă în satul natal al soției, la 30 de kilometri de Cluj.

„Aici sunt și socrii, care ne ajută cu cei doi copii și care au vaci și porci, deci avem asigurate laptele, brânza și carnea. Ioana se ocupă de gospodăria noastră, unde creștem găini și cultivăm tot soiul de legume și fructe, de la ceapă la andive și de la căpșuni la mere. Eu mi-am înființat o mică firmă de consultanță și lucrez de acasă pentru clienți care se află uneori la mii de kilometri distanță. Nu câștig cine știe ce comparativ cu salariul pe care îl aveam înainte, dar pentru noul nostru stil de viață este mai mult decât suficient“, dezvăluie bărbatul.

Adrian recunoaște că nu știe încă ce se va întâmpla când cei doi copii vor crește și va trebui să meargă la școală. „În sat nu prea sunt condiții și nici profesori prea buni. Însă și naveta până la Cluj nu e chiar ușoară. O să vedem ce facem la momentul potrivit. Deocamdată ne e bine așa“, spune el.

Un fenomen global

Poate fără să știe, fiecare dintre cei de mai sus sunt manifestări diferite ale unui fenomen tot mai întâlnit în Occident, downshiftingul. Termenul englezesc înseamnă la bază să treci o cutie de viteze într-o treaptă inferioară, însă de câteva decenii echivalează și cu schimbarea vitezei vieții, astfel încât aceasta să devină mai simplă, mai liniștită și mai puțin stresantă.

 

„În primul rând downshiftingul țintește obținerea unui echilibru mai bun între muncă și viața personală. Cei mai mulți oameni nu-și doresc să-și petreacă cea mai mare parte a existenței închiși într-un birou la care ajung făcând naveta cu orele, ci vor o viață echilibrată și sănătoasă, bazată pe munca lor și nu condusă de aceasta“, explică bloggerul Kymberly Fergusson.

Psihologul Aurora Liiceanu spunea într-un interviu că fenomenul are o strânsă legătură cu situația materială. Faptul că în România avem de-a face cu tot mai multe cazuri de acest gen este un nou semn că economia și societatea noastră se apropie tot mai mult de cele moderne. „Reflexia față de propria viață în termeni mai evoluați nu se face decât în momentul în care ai asigurate condiții decente. Nu spun că oamenii săraci nu își pun probleme de ce sunt în halul ăsta și de ce viața este atât de amară, dar o fac în alți termeni decât cei care au tot ce le trebuie și își pun aceeași problemă. Primii trebuie să lupte pentru a trăi, în timp ce ceilalți trebuie să dea un sens vieții lor. Este o mare diferență“, considera ea.

Pro și contra

După cum ne-au arătat exemplele de mai sus, downshiftingul poate însemna de la o relativ minoră modificare a condițiilor de muncă până la abandonarea totală a vieții anterioare. Principalele avantaje sunt reprezentate de timpul în plus disponibil pentru familie, prieteni sau practicarea hobby-urilor, de reducerea nivelului de stres și, de multe ori, de adoptarea unui stil de viață mai activ, mai sportiv sau mai aproape de natură.

Apoi, nu trebuie uitat că vorbim despre o strategie accesibilă mai degrabă gospodăriilor cu un nivel ridicat de trai și, cum acestea au deseori consumuri de energie și de produse peste medie și, de asemenea generează cantități de deșeuri semnificative, downshiftingul poate avea și efecte benefice pentru mediul înconjurător.

 

De partea cealaltă stau, în primul rând, o reducere a veniturilor, care poate avea impact pentru tot restul vieții (de exemplu, un salariu mai mic înseamnă și o pensie mai mică), dar care cu siguranță are efect imediat asupra stilului de viață și asupra produselor și serviciilor pe care ni le putem permite.

Iar economiștii de peste hotare au calculat că o răspândire a fenomenului ar putea avea un impact serios asupra PIB-ului și asupra pieței forței de muncă. Eric Kemp-Benedict și Emily Ghosh de la Stockholm Environment Institute din SUA explică ce se întâmplă: „Cei care adoptă downshiftingul se retrag parțial sau total din rândul forței de muncă. Reducerea orelor de lucru înseamnă venituri mai mici, cheltuieli mai mici și, în concluzie, o scădere a producției.“

În același timp, arată ei, downshiftingul poate avea efecte perverse, pentru că reducerea personalului disponibil va crește concurența pe piața muncii, ducând la majorarea cheltuielilor salariale și determinând astfel companiile să adopte schimbări tehnologice care să reducă nevoia de personal uman.