Amatorii de astfel de servicii au o greutate peste media normal şi apelează la clinicile de înfrumusetare în special în lunile mai-iunie, în condițiile în care și-au contractat deja concedii pe litoral, în luna august.
”Tratamentul preferat este sistemul cu laser diodă i-Lipo (liposucție non-chirurgicală) care reduce grăsimea și remodelează corpul oferind pacienților schimbări pe termen lung pe zonele cu acumulări de grăsime. După o singură ședință se pot pierde chiar și 3-4 centimetri în circumferința corpului”, spune Anca Arsâne, directorul centrului de înfrumusețare Cellulem Block.
Prețul unui abonament i-Lipo este de 1.490 lei, iar rezultatele se obțin în cel puțin 10 ședințe. Un client descris mai sus alocă pentru o slăbire rapidă înainte de vacanță un buget de 2.700 lei. ”i-Lipo este condiționat de efectuarea exercițiului fizic – prin platforma oscilantă-, sau de termo-eletrostimulare. Slăbirea rapidă înainte de vacanță, ne-a derminat să creem un pachet special pentru astfel de clienți, pachet a cărui valoare ajunge la 1.470 de lei în august, pentru 20 de ședințe”, spune Anca Arsâne.
Peste 70 % dintre clienţii clinicii sunt femei, în ultimii ani, și bărbații apelează la astfel de tratamente. În medie, ei alocă un buget de 1.800 lei pentru slăbit, față de 2.000 lei cât alocă o femeie. De asemenea, vin în centrele de înfrumusețare de 2-3 ori pe săptămână.
După perioada concediilor, unul din doi români se întoarce în centrul de înfrumusețare pentru tratamente de întreținere. În România, sunt trei centre Cellulem Block, în București (2) și Constanța.