Măsurarea temperaturii pentru clienţii teraselor nu va fi obligatorie după deschiderea acestora, măsura urmând să fie adaptată în funcţie de fiecare operator, a declarat, miercuri, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu.
„În etapa când vom deschide terasele la nivel exterior, luarea temperaturii şi monitorizarea stării de sănătate va fi obligatorie pentru toţi lucrătorii din unitatea respectivă. Pentru cei care vor veni la terase să servească, pentru clienţi, pentru consumatori, nu am prevăzut această măsură, să le fie luată temperatura. Este o măsura care va fi adaptată în funcţie de fiecare operator, dacă doresc să aibă măsuri suplimentare, dar nu este o măsură obligatorie”, a spus Chioveanu, într-o videoconferinţă. El a precizat că măsura va fi obligatorie doar pentru personalul lucrător angajat, „pentru bucătari, chelneri care deservesc unitatea”, şi care trebuie să aibă şi echipament de protecţie, mască şi mănuşi.
„Către jumătatea lunii iulie să ne apropiem, poate, de o viaţă cât mai normală”
În acest context, şeful Direcţiei Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Răzvan Pîrjol, a susţinut că în jurul datei de 15 iulie am putea să ne apropiem „poate de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal”.
„Pe 1 iunie deschidem terasele, iar pe 15 iunie şi restaurantele în interior, împreună cu litoralul, iar după două săptămâni vrem să creştem şi numărul de persoane care se află la interior, iar către jumătatea lunii iulie să ne apropiem, poate, de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal. Mâine voi fi pe litoral unde am să văd care este situaţia şi care sunt ultimele elemente de care au nevoie pentru a deschide în deplină siguranţă. Insist asupra faptului că îmi doresc ca statul să fie un îndrumător, nu un reglementator care să ne îndepărteze fundamental de la ideea noastră de bunăstarea clientului, al scopului însă al ospitalităţii şi nici pentru hotelieri sau cei din restaurante să devină un chin să opereze sau investiţiile obligatorii care vor trebui să fie făcute în urma acestei crize să fie prea costisitoare”, a explicat Pîrjol.
În opinia sa, hotelierii, în marea lor majorate sunt sunt pregătiţi, adoptând deja proceduri pe care le vedem aplicate şi „în viaţa noastră socială de zi cu zi, pe care o trăim în urma pandemiei”, scrie Agerpres.
„În plus şi hotelierii vor beneficia de acele scheme de granturi de ajutor din partea statului, acel faimos miliard de euro din fondurile europene, probabil undeva la 300 de milioane vor fi consacrate industriei ospitalităţii, zona de transporturi şi probabil toată partea de industrie a spectacolelor şi evenimentelor”, a menţionat Răzvan Pîrjol.