Românii și bulgarii iau cele mai scumpe credite din UE

Chiar și în ofertele cu dobânzi promoționale, valabile pe termen limitat, împrumuturile ipotecare și de consum acordate în România au costuri mai mari decât în aproape toate statele Uniunii Europene.

Creditele în euro vândute de băncile din România se află pe locul al doilea în topul celor mai scumpe împrumuturi acordate în statele care au intrat în Uniunea Europeană, dar nu au adoptat încă moneda europeană. Împrumuturi mai scumpe decât noi mai contractează doar bulgarii. Există însă și reversul medaliei: depozitele în euro sunt mai bine remunerate (în termenii dobânzilor nominale) în România și în Bulgaria decât în celelalte țări europene. Alături de vecinii bulgari, suntem însă  și campioni la inflație, care taie puternic din câștigurile reale.
Dobânda anuală efectivă (DAE) medie la creditele ipotecare în euro acordate la noi în septembrie a fost de 6,7%, în timp ce în Bulgaria a fost de 9,38%, potrivit informațiilor publicate de băncile centrale. Cele mai ieftine credite în euro pentru locuințe (DAE medie de numai 2,2%) au fost acordate în Danemarca, țară în care plățile nu se fac încă în moneda unică.
Dobânzile promoționale, la modă în UE
Finlanda este țara din zona euro în care băncile acordă cele mai ieftine împrumuturi – cele de consum au avut costuri efective sub 6% în septembrie, iar cele pentru locuințe – sub 2,3%. Finlandezii nu primesc însă cele mai mici dobânzi nominale la depozitele în euro din UE, acestea fiind rezervate austriecilor. Bonificațiile medii la depozitele la termen achitate de bănci în Austria au fost de 1,17%. Creditele contractate de austrieci au fost mai scumpe decât cele contractate de finlandezi, dar și de spanioli și de italieni în septembrie a.c.
Mai scumpe decât împrumuturile luate de austrieci au fost cele contractate de greci în luna menționată. Ultimii suportă un cost efectiv mediu de aproape 4%.
Cam la același nivel se situează însă și bonificațiile plătite grecilor care-și țin economiile la bănci, în depozite la termen. Însă, costul efectiv al creditelor noi este redus de dobânzile promoționale, fixe în primele luni de rambursare a acestora. În Grecia, dobânzile nominale la creditele pentru locuințe, care sunt fixe timp de cel mult un an, s-au situat în septembrie la 3,54%, nivel doar cu puțin  mai  redus decât cel al dobânzilor plătite la depozitele pe termene mai mici de un an – 3,58%, adică mai mult decât în România. Însă dobânzile mari plătite la depozitele grecilor arată și nevoia de lichidități a băncilor de pe această piață. În același timp, dobânzile foarte mici nu sunt valabile pe termen lung: grecii care au luat un credit ipotecar în septembrie și au ales ca dobânda să fie fixă cel puțin zece ani suportă un cost efectiv mediu de 4,82%. La noi, la aceste credite, dobânzile nominale fixe tot timp de mai mult de zece ani au fost doar puțin mai mari în septembrie – 4,89%.
Excepția poloneză
Una din țările care nu a adoptat euro, dar în care dobânzile la credite și la depozite sunt considerabil mai mici este Polonia: DAE la ipotecare – circa 4,5%, respectiv de 4,7% la cele care finanțează consumul, care s-au ieftinit semnificativ în ultimele luni.

12,18% Cu o astfel de dobândă medie efectivă la creditele de consum în euro, Grecia depășește chiar și costul creditelor din România și Bulgaria