Concluziile studiului „Dimensiunea potentialului de munca la nivel macroeconomic”, realizat de INCSMPS in a doua jumatate a anului trecut la nivelul intregii tari pe un esantion de 86 de intreprinderi, prezinta o stare ingrijoratoare a fortei de munca. Cercetatorii spun ca trasatura cea mai evidenta este scaderea continua, atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ, a personalului din intreprinderi. In intervalul 1990 – 2000 numarul salariatilor aproape s-a injumatatit (s-a inregistrat o descrestere de 40,7%), cu preponderenta pe segmentul muncitorilor. De remarcat este si faptul ca in cadrul acestei categorii a scazut ponderea muncii calificate. Cel mai mare numar de personal din esantionul analizat continua sa fie concentrat in intreprinderile mari cu capital majoritar de stat cu peste 1000 de salariati, chiar daca in anul 2000 s-au inregistrat reduceri ce au ajuns la 36% fata de numarul din 1990. Datele statistice indica insa ca aceste intreprinderi au cunoscut si importante scaderi ale productivitatii muncii. Firmele mici si mijlocii au inregistrat o dinamica accelerata, cu cresteri de personal de peste 16 ori. Trebuie adaugat si faptul ca acestea au realizat ritmurile cele mai mari de crestere ale productivitatii muncii, depasind de aproximativ 13 ori valorile acestui indicator din anul de referinta 1990.
Statul asigura lenesilor dreptul sa se odihneasca
In acest context al evolutiei intreprinderilor si personalului, cercetatorii remarca preocuparea managerilor pentru valorificarea cat mai eficienta a timpului maxim disponibil de lucru. Pe ansamblu, ei indica o tendinta de crestere a utilizarii timpului de lucru disponibil. Gradul de utilizare a timpului sporeste mai rapid in intreprinderile mari si foarte mari. In schimb, in intreprinderile mici si mijlocii se constata o tendinta de reducere continua si relativ accentuata – de la 98% in 1990 la 85,8% in anul 2000. In functie de forma de proprietate, cel mai ridicat grad de utilizare a timpului de lucru se constata in intreprinderile private.
Structura fondului de timp anual releva o pondere ridicata, de peste 31%, a timpului legal liber si al concediilor de odihna. In functie de dimensiunea intreprinderii, timpul legal liber detine o pondere de 31,8% la intreprinderile cu sub 250 angajati, de peste 38% la cele cu un numar de personal cuprins intre 250 si 1000 angajati si de 31,2% la cele cu peste 1000 de angajati. Pe forme de proprietate, acest indicator ajunge la o proportie de 28% la intreprinderile de stat, 37,3% la intreprinderile aflate in proprietate mixta si de 35,9% la cele aflate in proprietate privata. Daca la timpul legal liber se adauga pierderile de timp de lucru datorate unor cauze obiective si subiective, timpul nelucrat in cadrul anului calendaristic s-a ridicat pe ansamblul esantionului la circa 38%. In intreprinderile cu un numar de 250 – 1000 de angajati, timpul nelucrat ajunge la aproape 45%.
Se pierde un sfert din timpul de lucru
Analiza timpului neutilizat din cadrul fondului de timp maxim disponibil de lucru pe o persoana releva faptul ca acesta a sporit de la 86,5 om/ore/an in anul 1990 la 108,4 om/ore/an in anul 2000 (o crestere de peste 25%). Doar ponderea pierderilor de timp de lucru, generate de cauze tehnice si organizatorice s-a redus de la 31,1% in 1990 la 24,6% in anul 2000. In ceea ce priveste influenta structurii personalului dupa o serie de caracteristici – sex, calificare, vechime in munca, stare civila, varsta – asupra frecventei cu care se manifesta pierderile de timp de munca, rezultatele studiului releva ca:
a) in timp ce la salariatii de la unitatile cu capital majoritar de stat si mixte, frecventa pierderilor din timpul de munca se repartizeaza in mod echitabil pe cele doua sexe (50%), in cazul firmelor particulare se remarca valori usor mai ridicate pentru salariatii barbati (51,6%), fata de femei (49,4%);
b) distributia pierderilor de timp de munca se concentreaza mai mult catre muncitorii calificati si alte categorii; valorile cele mai mari se regasesc in intreprinderile proprietate privata;
c) distributia pe grupe de vechime arata o concentrare mai mare a pierderilor de timp de munca la grupele de vechime cuprinse intre 6 – 15 ani si la grupa de vechime mare, de la 16 ani si peste, indiferent de forma de proprietate (32,4% pentru proprietatea de stat, 32,4%, pentru cea mixta si 27,6 pentru forma privata);
d) in ceea ce priveste influenta obligatiilor familiale asupra distributiei pierderilor de timp de munca, o concentrare putin mai mare de pierderi se inregistreaza la salariatii casatoriti care au copii, indiferent de tipul intreprinderilor unde lucreaza;
e) distributia pierderilor de timp de munca este mai mare la salariatii de peste 41 de ani, indiferent de forma de proprietate (37,5% pentru salariatii intreprinderilor de stat, 40% si 34% pentru salariatii din intreprinderile mixte si private);
f) in cazul intreprinderilor private, proportiile diferitelor tipuri de pierderi de timp sunt mai uniform distribuite pe toate grupele de varsta, fata de pierderile inregistrate pe celelalte forme de proprietate.
Salariile sunt pe masura normelor de lucru
In literatura de specialitate se apreciaza ca un indice mediu de indeplinire a normelor de munca cuprins intre 95% si 105% reflecta o normare corecta si o buna organizare a muncii. Examinarea datelor pe perioada 1990 – 2000 releva ca, pe ansamblul esantionului de intreprinderi supuse anchetei valorile acestui indicator se inscriu in limitele corespunzatoare unei bune normari a muncitorilor in acord. O detaliere a analizei arata ca intreprinderile mari intampina totusi dificultati in a gestiona si norma munca unui numar mare de muncitori in conditiile unor fluctuatii de resurse umane si a unor modificari structurale radicale petrecute in intervalul cercetat. Faptul ca intreprinderile cu pana la 250 de persoane prezinta o incadrare destul de stricta in limitele unei normari corecte releva disponibilitatea acestor intreprinderi de a se adapta in mod eficient in conditiile unei exploatari rationale a potentialului de munca la rigorile, dar si la fluctuatiile (inclusiv cele de personal) impuse de piata.
Se constata diferentieri mari intre nivelele de indeplinire a normelor de munca la muncitori in functie de forma de proprietate a intreprinderii: 94,4% in intreprinderi proprietate mixta, 101,9% in intreprinderi proprietate de stat si 108,5% in intreprinderi proprietate privata.
Cu exceptia anului 1990, rezultatele arata ca se respecta in general corelatia dintre indicele de indeplinire a normelor de munca si indicele mediu de realizare a salariilor muncitorilor. Faptul ca indeplinirea normelor de munca si realizarea salariilor au loc in contextul subutilizarii timpului de lucru, indiferent de dimensiunea intreprinderii si de forma de proprietate, reflecta carente in managementul resurselor umane, in organizarea si conducerea productiei si a muncii.