Cel mai intens trafic pe site-urile autohtone se desfăşoară în timpul care se suprapune cu activitatea maximă în birourile din România, conform celui mai recent studiu trafic.ro, efectuat în luna mai. Intervalele orare în care utilizatorii de internet se dovedesc cei mai activi sunt 11.00-15.00 şi 20.00-24.00. Astfel, în luna mai , un număr de 32 de categorii de site-uri monitorizate de trafic.ro au înregistrat 76,1 milioane vizitatori între orele 11.00-15.00, 69,4 milioane între
Cel mai intens trafic pe site-urile autohtone se desfăşoară în timpul care se suprapune cu activitatea maximă în birourile din România, conform celui mai recent studiu trafic.ro, efectuat în luna mai.
Intervalele orare în care utilizatorii de internet se dovedesc cei mai activi sunt 11.00-15.00 şi 20.00-24.00. Astfel, în luna mai , un număr de 32 de categorii de site-uri monitorizate de trafic.ro au înregistrat 76,1 milioane vizitatori între orele 11.00-15.00, 69,4 milioane între orele 20.00-24.00 şi 54 milioane în intervalul 15.00-18.00. Cel mai scăzut trafic ca numar de vizitatori, excluzând perioada nopţii, se înregistrează între orele 08-11.00, respectiv 48,1 milioane de vizitatori.
În perioada cu cea mai mare aglomeraţie pe site-uri (orele 11.00-15.00), campioane la trafic sunt categoriile Ştiri/Mass-media cu 11,4 milioane vizitatori, Divertisment – 7,3 milioane vizitatori, Educaţie/Învăţământ – 4,8 milioane vizitatori, Comerţ electronic – 4,4 milioane vizitatori, Afaceri/Comerţ – 3,9 milioane vizitatori şi Auto/Moto – 3,4 milioane vizitatori.
„În mod suprinzător, categoriile care stârnesc cel mai mic interes, în acelaşi interval orar, într-un an în care declinul economic şi măsurile politice sunt un subiect amplu dezbătut, alături de Ştiinţă/Tehnologie cu 0,54 milioane vizitatori, sunt Politică – 0,5 milioane vizitatori şi Bani online – 0,3 milioane”, declară Ionuţ Tudor, Project Manager trafic.ro.
trafic.ro este primul serviciu de monitorizare şi analiză în timp real a audienţei web din România ce permite compararea performanţei a peste 41.000 de site-uri din online-ul românesc.
SURSA: Trafic