În total, regiunea capitalei Bruxelles numără 390.000 de străini, respectiv circa 30% din populaţie, proporţie de câteva ori mai mare decât în Flandra (75) şi Valonia (10%).

Conform unei statistici date publicităţii de Agenţia din Bruxelles pentru iniţiativă, numărul de străini a crescut la Bruxelles cu 43% în decurs de zece ani.

Cetăţenii Uniunii Europene (UE) reprezintă mai mult de jumătate dintre străinii care trăiesc la Bruxelles, în timp ce africanii constituie o cincime dintre locuitorii care nu sunt belgieni. Aproape unul din zece străini de la Bruxelles este asiatic, în timp ce americanii reprezintă 4% dintre cetăţenii străini din regiunea capitalei.

Între 2002 şi 2012, populaţia străină a crescut cu 43% în regiunea Bruxelles, în timp ce numărul localnicilor s-a mărit în acelaşi interval de timp numai cu 7%.

Naţiunile străine care ocupă primele două locuri de circa zece ani sunt cea franceză şi cea marocană. Însă, în timp ce prima a înregistrat o creştere de 55% între 2000 şi 2011, până la 53.578 de francezi, în cazul celei de a doua s-a observat o scădere de 35%, la 40.662 de rezidenţi marocani, faţă de 62.278 în 2000.

Alte patru naţionalităţi se remarcă prin puternica lor prezenţă la Bruxelles, mai remarcă studiul, respectiv cele italiană, poloneză, română şi spaniolă.

Din punctul de vedere al proporţiei pe care o reprezintă, străinii sunt cei mai numeroşi în comunele Saint-Gilles, Ixelles, Etterbeek şi Saint-Josse, unde peste patru locuitori din zece provin din afara Belgiei.