În iunie a.c. în România s-au născut 16.630 de copii şi au murit 19.747 persoane.
Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ, în luna iunie 2015, de 3.117 persoane, după ce, în mai 2015, acesta s-a situat la 5.605 de persoane, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate astăzi. În luna iunie, s-a înregistrat naşterea a 16.630 copii, cu 1.753 mai mulţi decât în luna mai 2015. Numărul persoanelor decedate consemnate în luna iunie a fost de 19.747, cu 735 mai puţine decât în luna mai 2015.
Numărul deceselor copiilor cu vârsta sub 1 an, înregistrate în luna iunie, a fost de 131, în creştere cu trei faţă de luna mai 2015 (128 decedaţi sub un an).
La oficiile de stare civilă s-au raportat, în iunie, 9.395 căsătorii, cu 1.492 mai puţine decât în luna mai 2015, în timp ce numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.650, cu şapte mai puţine.
În iunie 2015, faţă de aceeaşi lună din 2014, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 541, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 331. Sporul natural a fost negativ în luna iunie 2015 (3.117 persoane), la fel ca în luna similară din 2014 (3.327 persoane).
Numărul copiilor cu vârsta sub 1 an care au decedat a fost cu 11 mai mic în iunie 2015, decât cel înregistrat în iunie 2014. Numărul căsătoriilor înregistrate în iunie 2015 a fost în scădere cu 1.015 faţă de aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 89 mai multe divorţuri în luna iunie 2015, decât în iunie 2014.
Sursa: AGERPRES