Impozit de 70% pentru românii cu venituri nejustificate
ANAF a descoperit, în urma verificărilor efectuate la persoane fizice, venituri în valoare de 41,39 milioane de lei a căror proveniență nu a putut fi identificată, motiv pentru care acestea au fost impozitate cu o rată foarte ridicată de 70%, arată datele de la Ministerul Finanțelor.
Această rată de impozitare de 70% a fost introdusă în iulie 2024. Din aplicarea impozitului de 70%, statul a încasat 29 milioane de lei, sumă la care se adaugă și accesorii de 15 milioane de lei.
În 2023, Guvernul a adoptat o decizie conform căreia, începând cu 1 iulie 2024, orice venituri constatate de autoritățile fiscale, ale căror sursă nu a fost identificată, vor fi impozitate cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate, față de cota anterioară de 16%.
Această reglementare se va aplica începând cu veniturile aferente lunii iulie 2024, scrie Profit.ro.
Cel mai mare venit identificat
Astfel, în cazul a 49 de persoane fizice, care au făcut obiectul verificărilor fiscale (Verificarea Situației Fiscale a Persoanelor Fizice – VSFP și Verificarea Documentară – VD), au fost identificate venituri a căror sursă nu a putut fi stabilită, în valoare de 41,39 milioane de lei.
Pentru suma de 41,39 milioane lei, s-a calculat un impozit pe venit de 28,97 milioane lei (aplicându-se cota de 70%) și creanțe accesorii, în valoare de 14,97 milioane lei, care se aplică doar în cazul verificărilor prin VSFP. Cazul cu cel mai mare venit nedeclarat a fost de 3,41 milioane lei (în cadrul unei VSFP) și 2,93 milioane lei (în cadrul unei VD).
Cel mai mic venit identificat
Pe de altă parte, cel mai mic venit identificat a fost de 1.220 lei (în cadrul unei VSFP) și de 7.333 lei (în cadrul unei VD). Acțiunile de verificare ale ANAF vizează în mod obișnuit sume mult mai mari, din motive de eficiență.
În plus, Ministerul Finanțelor a raportat că, în cazul a 33 de persoane fizice supuse verificărilor fiscale (VSFP și VD), s-au identificat venituri cu sursă clară în valoare de 104 milioane lei.
Din aceste venituri, s-a calculat un impozit pe venit de 13,57 milioane lei (aplicându-se o cotă de 10% sau 16%, în funcție de perioada verificată) și creanțe accesorii de 11,27 milioane lei, care sunt aplicabile doar în cazul VSFP.