Românii sunt tot mai interesați de achiziționarea de produse bio, în ultima perioadă vânzările acestora înregistrând un adevărat boom, după cum arată datele unui magazin online. Făina și drojdia au cunoscut cea mai mare creștere în timpul pandemiei, dar și conservele și pastele.
Republica BIO, unul dintre cele importante magazine online cu produse BIO și naturale, a înregistrat în perioada martie – iunie 2020 creștere a vânzărilor cu peste 200%, față de aceeași perioadă a anului trecut, anticipând menținerea trendului ascendent până la finalul anului și dublarea cifrei de afaceri în 2020.
Numărul vizitatorilor din magazin a crescut cu 67% în această perioadă față de aceeași perioadă a anului trecut, 78% fiind utilizatori noi, iar rata de conversie s-a îmbunătățit cu 35%.
La începutul epidemiei de COVID-19, în luna martie, panica a generat cumpărături de impuls, fapt ce a dus la o creștere cu 40% a valorii coșului mediu și a frecvenței de cumpărare. S-a remarcat însă o componență dezechilibrată a coșului zilnic, uneori cu zeci de kilograme de făinuri și baxuri de drojdie, stocurile de alimentele fiind principala preocupare a clienților. Astfel, în afară de făinuri și drojdie, au fost înregistrate creșteri semnificative la conserve, paste, cereale și leguminoase precum: fasole, linte, năut, mazăre. De asemenea, după cum era de așteptat, produsele dezinfectante au înregistrat vânzări record.
În lunile aprilie și mai s-a observat în rândul clienților o schimbare de atitudine și conștientizare a importanței menținerii sănătății, reflectată în dublarea vânzărilor de suplimente și triplarea vânzărilor de superalimente.
Odată cu venirea verii și relaxarea măsurilor impuse de autorități a crescut semnificativ și categoria de produse de îngrijire personală, inclusiv produsele pentru protecție solară.
Obiectivele companiei nu s-au schimbat în perioada pandemiei. Unele dintre direcțiile strategice rămân diversificarea portofoliului de branduri din magazin, cu accent pe opțiuni mai accesibile, însă fără a face compromisuri la calitate, și creșterea semnificativă a produselor marca Republica BIO.
“Orice criză vine cu noi oportunități. În calitate de antreprenor, responsabilitate mea principală este de a găsi modalități prin care Republica BIO să deservească din ce în ce mai bine clienții vechi și noi. De aceea, în vederea îmbunătățirii experienței clienților, am lansat în această perioadă o serie de noi funcționalități precum: recomandări de produse în funcție de starea vizitatorului, opțiunea de a vedea un produs în propria casă cu ajutorul realității virtuale, dar și posibilitatea de a vedea în timp real cum produsele din comandă sunt puse în colet. Acestea din urmă au ca scop crearea unor experiențe cât mai apropiate de cumpărăturile din magazinele fizice. Totodată ne-am bucurat să le fim alături prin call center și clienților noi care nu erau foarte familiarizați cu shoppingul online și au avut nevoie de îndrumare și sprijin în plasarea comenzilor. Am avut cu 40% mai multe apeluri în această perioadă, în special de la clienți ce provin din “small urban”, cu vârste 50+, considerați până acum mai reținuți în a cumpăra online” a continuat Ciprian Stancu, Fondatorul Republica BIO.