Toamna vine cu scumpiri, spune Adrian Negrescu
Analistul economic Adrian Negrescu a explicat că atât inundațiile din această toamnă, cât și seceta din vară au avut un impact semnificativ asupra scăderii producției de legume, fructe și cereale.
„Avem, pe de-o parte, seceta care a afectat puternic agricultura românească și avem și acest val de inundații care a afectat zona Moldovei și probabil va afecta și sudul țării, ca urmare a creșterii cotelor apelor Dunării.
Probabil vom asista și acolo la inundarea unor suprafețe ample de culturi agricole. Sunt cauze care pot genera o scumpire a produselor asociate și mă refer aici de la legume, la fructe la grâu, la porumb.
Prin grâu ne referim la pâine și la produsele din cereale.
Este o cauză care va influența, din punctul meu de vere, inclusiv nivelul inflației din această toamnă, în țara noastră”, a explicat acesta, potrivit Wowbiz.
Potrivit lui Adrian Negrescu, toamna va aduce noi scumpiri pentru români, iar pregătirea conservelor, o tradiție anuală pentru gospodine, ar putea deveni o adevărată misiune imposibilă pentru majoritatea acestora.
„În această toamnă cred că ar trebui să ne așteptăm la scumpiri, din păcate.
Vorbim de o continuare a scumpirilor, mai ales că pe lângă inflație, pe lângă creșterea accizei la carburanți și a salariului minim, se adaugă și efectele secetei. Seceta a dus la mai puține produse alimentare românești, mă refer aici în special la legume, la fructe, grâul este mai scump.
Toate acestea au efecte: pâinea, alimentele de bază de la roșii la castraveți și la cartofi s-ar putea să se scumpească, astfel că să începi să faci rezerve pentru iarnă, să pui conserve, murături, să faci zacuscă și ce mai fac gospodinele, s-ar putea să fie o misiune imposibilă, în condițiile în care prețurile vor rămâne foarte, foarte ridicate”, a spus analistul economic.
Legumele care au devenit de 6 ori mai scumpe
Primele trufandale au început să apară pe tarabe, dar la prețuri semnificativ mai mari decât în anii anteriori. De exemplu, varza roșie se vinde acum cu 10 lei pe kilogram, în timp ce varza românească costă 7 lei pe kilogram. Potrivit românilor, aceste prețuri sunt considerabil mai ridicate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Roșiile se vând acum la prețuri variate, cu unele soiuri atingând 25 de lei pe kilogram, iar altele costând 12 lei pe kilogram. Deși prețurile diferă de la o piață la alta, românii observă că, în acest an, trebuie să cheltuie mai mult pentru a prepara murături sau zacuscă.
Unii consumatori raportează cheltuieli de sute de lei pentru fructe, legume și carne, deoarece trufandalele sunt semnificativ mai scumpe la începutul lunii septembrie.
Experții prognozează creșteri de prețuri și pentru alimentele de bază, precum uleiul, făina, mălaiul, ouăle, lactatele și carnea. Specialiștii din industria alimentară estimează că aceste majorări vor începe de la 15%.
Prețul kilogramului de cartofi a crescut semnificativ în piețe, iar situația este similară și în supermarketuri. Atât în piețe, cât și în magazine, produsele devin din ce în ce mai scumpe, ceea ce obligă cumpărătorii să plătească sume tot mai mari. Mai multe puteți citi aici.