Jumătate dintre românii care au un loc de muncă vin la serviciu în ciuda faptului că sunt bolnavi sau se simt rău, potrivit unui sondaj realizat de site-ul de recrutare MyJob.ro. Conform celui mai recent sondaj al Myjob, 33,93% dintre români se prezintă la locul de muncă şi dacă sunt bolnavi, de teamă să nu-şi piardă jobul, iar alţi 23,26% dintre respondenţi declară că vin la job bolnavi pentru că nu-şi permit să nu ia salariul integral în luna respectivă. Cifrele pot p
Jumătate dintre românii care au un loc de muncă vin la serviciu în ciuda faptului că sunt bolnavi sau se simt rău, potrivit unui sondaj realizat de site-ul de recrutare MyJob.ro.
Conform celui mai recent sondaj al Myjob, 33,93% dintre români se prezintă la locul de muncă şi dacă sunt bolnavi, de teamă să nu-şi piardă jobul, iar alţi 23,26% dintre respondenţi declară că vin la job bolnavi pentru că nu-şi permit să nu ia salariul integral în luna respectivă.
Cifrele pot părea îngrijorătoare dacă privim din perspectiva faptului că ne aflăm în plină epidemie de gripă porcină, iar specialiştii din sănătate avertizează că vârful îmbolnăvirilor va fi atins după sărbătorile de iarnă.
20% dintre angajaţi îşi iau concediu medical
Mai puţin de o cincime dintre participanţii la acest sondaj, respectiv 18,81%, afirmă că îşi iau concediu medical atunci când se îmbolnavesc, în timp ce 24% declară că nu risca să-şi contagieze colegii de serviciu şi stau acasă.
Sondajul a fost realizat online la nivel naţional, în intervalul 9 noiembrie-9 decembrie, pe un eşantion reprezentativ de 7.383 de respondenţi. Dintre aceştia, cei mai mulţi (47%) sunt tineri între 21 şi 30 de ani. 44% dintre participanţii la sondaj sunt absolvenţi de facultate, 10% deţin şi o diplomă de masterat şi 1% chiar MBA. Aproape o treime dintre respondenţi (28%) sunt din Bucureşti.