Ministrul de Finanțe a vorbit duminică, 23 ianuarie, despre taxele cu care se vor confrunta românii în 2022. Astfel, Adrian Câciu a subliniat că „trebuie să analizăm taxarea muncii versus taxarea capitalului”, deoarece există un dezechilibru în România iar munca și valoarea adăugată sunt taxate mai puternic.
Românii vor avea de-a face cu noi taxe în 2022? Adrian Câciu: Trebuie să analizăm taxarea muncii versus taxarea capitalului
Așadar, ministrul a susținut că este realizată o analiză, împreună cu mediul economic și instituțiile financiare internaționale și am putea ajunge într-o zonă „în care o să așezăm regimul fiscal de așa manieră încât să încurajăm dezvoltarea clasei de mijloc.”
„Ceea ce trebuie să analizăm foarte atent, din punctul meu de vedere, este taxarea muncii versus taxarea capitalului. În România, spre deosebire de alte țări, există un dezechilibru, iar munca și valoarea adăugată sunt taxate mai puternic în contextul în care capitalul nu este la fel de echilibrat taxat sau nu la fel. (…) Această analiză o facem împreună cu mediul economic, o facem cu instituțiile financiare internaționale. O nișă de genul nu cred că face bine analizei, dar într-adevăr, în situații de criză, pentru că, de fapt, discuția despre taxa de solidaritate a plecat de la situația complicată prin care trece economia românească. Trebuie să existe o solidaritate.
De aceea s-a numit ea taxă de solidaritate, prin care cei săraci plătesc taxele și undeva poate și cei bogați trebuie să dea societății înapoi anumite elemente. Dacă lucrurile ajung într-o astfel de discuție, eu cred că nu o să ne ducem în această zonă bogați versus săraci. Cred că o să ajungem într-o zonă în care o să așezăm regimul fiscal de așa manieră încât să încurajăm dezvoltarea clasei de mijloc. Pentru că orice societate civilizată din lumea aceasta are o clasă de mijloc puternic dezvoltat. Din păcate, România nu are această clasă de mijloc puternic dezvoltată. Nu se creează aceasta dincolo de stimulii economici și de accesul la capital, se creează și printr-o fiscalitate stimulativă.
Noi nu am avut această fiscalitate stimulativă. Noi impozităm foarte mult munca. Cu cât muncești mai mult, cu atât plătești mai mult. Or asta descurajează performanța. Este o chestiune care ar trebui să ne dea de gândit. Ar trebui să ne ducem într-o zonă de rezonabilitate, pentru că dacă tu taxezi performanța vei inhiba acest lucru și iar performanța este calea către progres și dezvoltare”, a declarat Adrian Câciu la Digi 24.
Există o diferență între taxă de solidaritate și impozitarea progresivă
De asemenea, acesta a subliniat că există o diferență între taxă de solidaritate și impozitarea progresivă.
„Sunt foarte diferite abordările: una e taxa de solidaritate și una este impozitarea progresivă. România este o insulă, din punctul meu de vedere, a unei așa zise cote unice, care nu există în România. Poate a existat în 2005, dar în momentul ăsta, România nu are o cotă unică. (…) Evident, eu cred că impozitarea progresivă și-a dovedit valoarea, pentru că a dus la progrese în cvasimajoritatea statelor lumii.
Taxarea pe bază de cotă unică poate fi sau a putut fi bună pentru România, într-un anumit context. În acest context sau în contextul actual, cred că ar trebui să ne uităm mai atent dacă să rămânem în această zonă a unei sintagme – că, încă o dată, nu avem cotă unică, gen cotă unică -, sau este util să utilizăm instrumente progresive”, a completat Câciu.