Românii vor avea o nouă sărbătoare. Încă o propunere legislativă din partea PNL

Propunerea legislativă, aflată în dezbatere la Senat, urmărește declararea zilei de 28 octombrie - „Ziua nationala a familiilor numeroase”, în care se vor sărbători familiile cu trei sau mai mulți copii. Inițiatorul este deputatul PNL, Matei Dobrovie.

Potrivit inițiatorilor, familiile numeroase contribuie la dezvoltarea echilibrată, la susținerea natalității și la redresarea demografică a oricărui stat, ocupându-se de îngrijirea și educarea viitoarelor generații de forță de muncă. Ele sunt printre cele mai vulnerabile mai ales în contextul pandemiei de coronavirus și trebuie să beneficieze de recunoaștere socială oficială, precum și de o politică de sprijin adecvată, astfel încât accesul lor la bunuri și servicii să fie îmbunătățit, să nu fie discriminate ori dezavantajate în raport cu celelalte familii mai mici. În familiile cu trei sau mai mulți copii cheltuielile din gospodărie legate de îngrijirea și educarea corespunzătoare a acestora sunt mai mari. Aceste familii trebuie încurajate și sprijinite, dat fiind că țara noastră se confruntă cu o serioasă criză demografică cauzată de migrația extrem de ridicată, scăderea numărului de copii născuți și creșterea alarmantă a ratei mortalității. „În anul 2020, proclamat de Patriarhia Român drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor, este binevenită o inițiativă de celebrare a familiilor numeroase care să marcheze importanţa pe care statul o acordă familiilor cu mai mulți copii și care să recunoască oficial contribuția lor la progresul societății și al economiei. Declararea unei zile naționale a familiilor numeroase este un act de apreciere din partea statului român pentru aceste familii, menit să promoveze valorile importante în familie și să sporească gradul de conştientizare a societății privind problemele și nevoile acestora”, a explicat deputatul PNL.

Care este scopul propunerii

Scopul celebrării Zilei naționale a familiilor numeroase îl reprezintă:
• recunoașterea oficială a contribuției familiilor cu trei sau mai mulți copii la progresul societății si al economiei, fapt care reprezintă un act de apreciere din partea statului roman pentru aceste familii si rolul lor în societate;
• valorizarea familiilor numeroase pentru înlăturarea prejudecăților referitoare la acestea și a discriminării acestora în societate;
• promovarea valorilor importante în familie;
• sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele cu care se confruntă familia numeroasă în societatea contemporană;
• conștientizarea în rândul cetățenilor și al factorilor de decizie a obstacolelor și nevoilor acestor familii;
• reducerea barierelor sociale și psihologice care pot influența alegerea familiilor de a avea mai mulți copii.

Cum se va sărbătorii această zi

Activităţile specifice acestei zile pot fi reprezentate de manifestări publice, evenimente și acțiuni socio-culturale care sunt dedicate familiilor numeroase și se încurajează implicarea atât a autorităților administrației publice centrale sau locale, cât și a societății civile, a instituțiilor publice și private, a asociațiilor, organizațiilor și lăcașurilor de cult. „O asemenea inițiativă a fost deja implementată în străinătate de către parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Ţările de Jos, care a organizat Prima ediţie a Zilei Familiei Numeroase, în data de 28 octombrie 2020, zi la care Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte pe Sfinţii Mucenici Terentie şi Neonila, soţia sa, şi pe cei şapte fii ai acestora. Acțiunile socio-culturale desfășurate au celebrat și încurajat familiile numeroase, oferindu-se chiar și un sprijin financiar, prin acordarea unei burse lunare unui copil din România provenind dintr-o familie mare”, a declarat Matei Dobrovie.

Ce vizează propunerea

Această propunere vizează posibilitatea implicării în manifestările dedicate familiilor numeroase atât a autorităților administrației publice centrale sau locale, cat și a societății civile, a instituțiilor publice și private, a asociațiilor, organizațiilor si lăcașurilor de cult în demersurile de organizare, coordonare sau sprijinire a evenimentelor prilejuite de Ziua Naționala a familiilor numeroase.

Este important de amintit că această propunere va intra în vigoare doar dacă va fi aprobată prin decret prezidențial.