Valul de căldură anunţat pentru primele două luni de toamnă ar putea duce la ”o creştere suplimentară” a pieţei de apă minerală naturală cu până la 5 – 6 % faţă de aceeași perioadă a anului 2010, sunt de părere reprezentanții Rio Bucovina, una dintre principalele companii din acest domeniu, cu afaceri de 83 milioane de lei în 2010.
“Luând în calcul prognozele meteo pentru lunile septembrie şi octombrie şi faptul că piaţa de apă îmbuteliată a crescut cu 15% în perioada iunie-iulie 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, estimăm că nu vor fi probleme în atingerea obiectivelor propuse la începutul anului şi că în perioada care urmează consumul de apă se va situa undeva la 5% peste estimări”, subliniază Camelia Hoinărescu, Director de Marketing al Rio Bucovina.
Aceasta explică faptul că temperaturile ridicate duc la un consum mediu de circa 2 litri de apă pe zi, necesarul zilnic de apă al unei persoane adulte, mai mare cu mult faţă de consumul mediu zilnic. În prezent, conform studiilor de specialitate, piaţa de apă îmbuteliată din România atinge circa 10 milioane de hectolitri, adică 0,15 litri într-o zi pentru o persoană. Vara anului 2011, conform datelor Nielsen, a adus un consum mai mare cu 20% faţă de perioada anterioară şi cu 15% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Rio Bucovina, prezentă atât în zona producţiei de apă minerală naturală şi băuturi răcoritoare, dar şi în domeniul distribuţiei de produse alimentare şi nonalimentare previzionează afaceri de 110 milioane de lei, după ce în primul semestru a realizat peste 50% din cifra de afaceri propusă pentru 2011.