Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că românii vor începe să primească notificări de conformare, acele documente pe care instituția urmează să le trimită după ce va fi efectuată o analiză de risc în acest sens.
Mai precis, în cazul în care un român este descoperit cu vreo neregulă, el va avea posibilitatea să o corecteze prin mai multe metode. Vorbim aici și despre depunerea sau corectarea declarațiilor fiscale.
Cei care vor primi acest document, vor avea la dispoziție o perioadă de 30 de zile pentru a cere reanalizarea situației. În cazul în care vor trebui depuse mai multe documente, atunci se va trece la o altă etapă, fiind vorba despre verificarea situației fiscale.
Românii considerați cu grad ridicat de risc
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat că verifică diferențele semnificative dintre veniturile estimate și veniturile declarate de persoanele fizice pentru o anumită perioadă de timp.
Instituția specifică faptul că diferența semnificativă înseamnă orice sumă care este mai mare cu 10% față de veniturile declarate, dar nu mai puțin de 50.000 de lei.
Nu în ultimul rând, ANAF spune că veniturile declarate și veniturile estimate sunt determinate, de cele mai multe ori, pe marginea creșterii sau scăderii elementelor patrimoniale.
Prin elemente patrimoniale se înțeleg mașini, terenuri sau case, acestea fiind cumpărate fără venituri care să le justifice.
Nu sunt lăsate de-o parte nici cheltuielile personale efectuate sau fluxurile de trezorerie.
Scopul este de a determina probabilitatea ca persoanele fizice să nu se conformeze la declararea veniturilor impozabile. Riscul persoanei fizice de nerespectare a declarării veniturilor se măsoară prin diferența considerabilă dintre venitul estimat în timpul analizei de risc și venitul declarat de persoana fizică sau de plătitor pentru aceeași durată impozabilă.
Notificarea nu înseamnă sancțiune
În cazul în care se descoperă o neregulă și se emite o notificare de conformitate, este important de reținut că aceasta nu atrage după sine sancțiuni, amenzi sau penalități financiare. Notificarea servește doar pentru a atrage atenția asupra oricăror ambiguități, astfel încât nu este nevoie să deveniți neliniștiți.