Companiile vor urmări mai atent angajații care lucrează de acasă
Companiile vor urmări mai atent angajații care lucrează de acasă sau din alte locuri, deoarece vor fi obligate să plătească taxe în fiecare țară în care aceștia lucrează.
De exemplu, un angajat cu contract de muncă într-o companie din țara A decide să combine munca cu vacanțele și să lucreze câteva zile pe lună din țările B, C și D, fără să își anunțe angajatorul. După câteva luni, autoritățile fiscale din statul C descoperă că angajatul lucrează de fapt pentru compania din țara A și că trebuie plătite taxe, atât de angajat, cât și de angajator. Aceasta duce la verificări suplimentare, care relevă că angajatul a lucrat și din țările B și D.
În acest caz, nici angajatul, care trebuia să ceară acordul angajatorului pentru a lucra de la distanță, nici angajatorul, care ar fi trebuit să monitorizeze activitatea angajaților și echipamentele folosite, nu au gestionat corect situația. Chiar dacă acest exemplu este simplu, în realitate, astfel de situații pot fi mult mai complicate și pot aduce riscuri fiscale pentru ambele părți.
Ce se întâmplă dacă un angajat începe să lucreze dintr-o altă țară, dar angajatorul său nu știe?
Dacă un angajat începe să lucreze dintr-o altă țară și angajatorul nu știe despre acest lucru (ceea ce s-a întâmplat destul de des și în timpul pandemiei și după aceea), compania ar putea ajunge să fie considerată că are o „prezență permanentă” în acea țară. Acest lucru ar putea însemna că trebuie să se supună unor reguli fiscale noi, ceea ce ar face lucrurile mai complicate pentru departamentele de resurse umane, taxe și contabilitate.
Chiar dacă în timpul pandemiei mulți angajați au lucrat de acasă, multe companii încă nu au o politică clară privind munca la distanță, care să specifice unde pot lucra angajații, pentru cât timp și cum trebuie să informeze angajatorul.
Poate că, odată cu noile reguli fiscale (BEPS), companiile vor acorda mai multă atenție acestei politici. Astfel, va deveni o prioritate pentru angajatori să monitorizeze locațiile și activitățile angajaților care lucrează de la distanță. Vor trebui să își adapteze sistemele de urmărire a timpului pentru a reflecta corect locațiile de muncă și să raporteze corect datele către autoritățile fiscale.
De aceea, angajatorii vor trebui să investească în tehnologie, formare și să dezvolte politici interne care să îi ajute pe angajați să înțeleagă cum munca lor de la distanță poate afecta obligațiile fiscale. Este recomandat ca angajatorii să înceapă aceste verificări înainte ca BEPS să intre în vigoare în România.
Munca la distanță, în contextul noilor reglementări BEPS 2.0, aduce noi provocări fiscale
Conform unui raport recent al OCDE, implementarea noilor reguli fiscale (Pilonul I și Pilonul II) ar putea crește veniturile din impozitul pe profit la nivel global cu aproximativ 50-80 miliarde de dolari pe an. În România, Pilonul II se aplică începând cu 1 ianuarie 2024.
Deși calcularea impozitelor trebuie făcută încă din acest an, raportarea și plățile efective vor avea loc abia în 2026, așa că angajatorii trebuie să țină cont de aceste schimbări. Pilonul II stabilește o rată minimă globală de impozitare de 15% pentru companiile multinaționale cu venituri anuale de cel puțin 750 de milioane de euro.
Aceste companii trebuie să se asigure că impozitele sunt corect raportate, ținând cont nu doar de locul în care sunt plătite, dar și de locul unde angajații lor lucrează efectiv. De asemenea, BEPS 2.0 va monitoriza mai atent riscurile ca angajații care lucrează în mai multe țări să determine obligații fiscale pentru angajatori deoarece acest lucru ar putea crea o „prezență permanentă” a companiei în acele țări.
Munca la distanță, în contextul noilor reglementări BEPS 2.0, aduce noi provocări fiscale. Companiile trebuie să fie pregătite să identifice riscurile și să implementeze soluții pentru a respecta noile reguli. Educația continuă a angajaților și adaptarea la legislația în schimbare sunt esențiale pentru a naviga cu succes într-un sistem fiscal tot mai complex.
