Tarom anunță când pasagerii afectați de anularea zborurilor își vor primi banii: “Nu este o procedură imediată”
Alexandru Anghel, purtătorul de cuvânt al Tarom, a făcut noi precizări într-o conferință de presă despre criza zborurilor anulate ca urmare a nemulțumirilor piloților care s-au declarat inapți din punct de vedere medical. Acesta a precizat că au fost afectate 25 de zboruri.
“Vorbim de curse pe varianta dus-întors, un zbor complet, astfel încât s-au văzut urmările. Cursele de Iași sau de Cluj-Napoca care nu au fost realizate aseară nu au fost realizate nici dimineață pe zona de retur” a declarat Alexandru Anghel.
Acesta a explicat de ce au existat pasageri care nu au beneficiat de cazare în urma anulării zborurilor. Purtătorul de cuvânt de la TAROM a menționat că, în măsura disponibilităților, o parte din pasagerii afectați au fost acomodați în spațiile de cazare ale aeroportului. A fost o limită în acest sens, în condițiile în care în această situație s-au aflat sute de pasageri care așteptau o soluție în aeroport. În cazul în care s-a putut, aceștia au fost cazați în spațiile din aeroport. Cei care nu au putut fi cazați acolo au beneficiat fie de vouchere, fie vor beneficia de decontarea costurilor aferente.
Despăgubirea se va face dar în timp
De asemenea, Alexandru Anghel a mai precizat că pentru rambursarea banilor pentru biletele de călătorie pasagerii mai au de așteptat.
“Trebuie să ținem cont că nu este o procedură imediată, este un volum mare de pasageri care trebuie gestionat. Sunt drepturile lor și trebuie îndeplinite, așa este corect și cinstit. Numai că aceste lucruri durează câteva zile. Procedura a început deja, pasagerii sunt contactați de personalul TAROM, li se iau datele pentru a face procedurile de rambursare sau de compensare, însă fiind volum mare trebuie să fim conștienți că va dura până ajungem la toți”.
În total, 29 de piloți s-au declarat inapți pentru zbor timp de 24 de ore. CA al Tarom a decis majorarea salariilor piloților în mai multe tranșe. Alexandru Anghel a declarat că, potrivit informațiilor transmise chiar de dimineață, CA a anunțat că va implementa majorările salariale convenite în urma negocierilor cu reprezentanții personalului navigant. Aceste majorări vor fi realizate în etape, o parte în toamnă și o parte la începutul anului viitor.
El a subliniat necesitatea respectării bugetului aprobat al TAROM pentru aceste majorări, precum și pentru funcționarea generală a companiei, similar cu orice altă organizație. Anghel a adăugat că aceste aspecte sunt cruciale pentru planul de restructurare al TAROM, aprobat în urma acordării ajutorului de stat, inclusiv de către Comisia Europeană.