Românul care a cucerit Germania! Băutura inventată de el este extrem de căutată. Când se lansează în România

Românul Paul Peteanu (43 de ani), originar din Cluj, dar care de peste de 20 de ani, locuiește în Germania, a reușit să inventeze o băutură extrem de căutată în supermarketurile din Germania şi Austria, iar în curând va intra şi pe piaţa din Elveţia şi Liechtenstein.

,,Când am ajuns acolo eram botă la germană, eu făcusem doar engleză şi franceză la şcoală. A fost destul de complicat la început, chiar dacă pentru mine n-a fost un ţel să mă duc în Germania. De fapt, am decis să fac acest pas pentru soţia mea, care era pe atunci studentă acolo la actorie. Eu eram student la Cluj şi am decis să-mi „îngheţ” anul la facultate, urmând să o reiau tot de acolo, din anul trei. Nu m-am mai întors pentru asta, am rămas în Germania, chiar dacă n-a fost simplu la început. Am dat acolo la facultate, am luat-o de la început, iar între timp aveam un loc de muncă full, plus un job part time de traducător. Dormeam puţin sau nu dormeam nopţile, trebuia să învăţ pentru facultate, iar în paralel să muncesc, nu glumă”, a povestit acesta pentru Adevarul.ro

Licenţiat în Agronomie, Paul Peteanu a avut revelația care avea să îl ajute să găsească  rețeta succesului în urma unei vizite în Franța, undea a descoperit un soi special de busuioc african.

„Am luat acel soi de busuioc acasă, la Munchen, şi am început să lucrez cu el. Timp de vreo doi ani am încercat şi am reuşit să-l adaptez la clima de aici. De fapt, ceea ce mi-a atras atenţia de la început au fost florile acestui busuioc. Cu timpul, după ani de studii şi după ce mi-am făcut o plantaţie la 10 kilometri de Munchen, am reuşit să dezvolt 19 produse pe bază de busuioc african, iar primul dintre ele cu care am ieşit pe piaţă merge excelent. Este vorba despre Blütenrein, un sirop special naturist pe care am ajuns să-l produc şi să-l vând peste tot în Germania, iar apoi şi în Austria”, a explicat Paul. 

Blütenrein – siropul inventat de Paul, este o licoare roşie care se foloseşte ca băutură răcoritoare, amestecată cu apă minerală, dar şi în combinaţie cu diverse băuturi acoolice, mai ales gin, votcă şi vin. 

„Blütenrein se vinde şi pe net şi a început să aibă trecere şi peste Ocean. O poate cumpăra oricine, chiar şi din China, trebuie doar să intre pe internet şi să o comande.”

 Blütenrein se va lansa oficial și la Bucureşti, în luna mai a anului viitor.