Iulian Rusnac este, la 40 de ani, pilot-şef al companiei Tarom. Cele 7.000 de ore de zbor pe care le are la activ îi permit să vorbească despre ce înseamnă meseria de pilot.

„Tatăl meu a fost pilot. Cånd eram mic, mă aducea să văd avioanele. Era ceva special, ceva frumos.“ Aşa îşi începe povestea Iulian Rusnac, pilotul-şef al companiei Tarom. Tatăl său a fost cel care l-a iniţiat în tainele aviaţiei. La început, a fost curiozitatea. Apoi, aceasta s-a transformat în pasiune. Iar pasiunea a devenit profesie.

125-18999-29_pilot1_37.jpgLa 16 ani a intrat la Şcoala de Aviaţie de la Clinceni. A obţinut brevetul de zbor, a trecut cu brio examenul de pilot de linie şi, în final, a ajuns comandant. „În momentul în care eşti calificat pe funcţia de comandant şi preiei răspunderea şi gestionarea unor pasageri, atunci poţi spune că ţi-ai atins ţelul“, s-a destăinuit reporterilor Capital TV Iulian Rusnac. Acum, la 40 de ani, are la activ nu mai puţin de 7.000 de ore de zbor. Şi este mai mult decåt comandant de aeronavă – este instructor şi pilot-şef al companiei Tarom. Instruieşte oameni şi formează piloţi. Dar, cel mai important, are grijă ca toţi colegii lui să fie pregătiţi, din toate punctele de vedere, pentru zbor. La Capital TV, duminică, la rubrica „Profesii şi profesionişti“, aflaţi care sunt riscurile, dar şi avantajele meseriei de aviator. Aflaţi povestea unui pilot de excepţie: Iulian Rusnac.

125-19000-29_pilot2_37.jpgCulisele economiei
După ce a trecut de 140 de dolari, preţul barilului de petrol este într-o accentuată scădere. Însă, în ciuda acestor veşti bune, industriei auto nu-i va merge la fel de bine ca pånă acum. S-au scumpit materiile prime, iar preţurile maşinilor vor creşte. Cåt de mult, vedem la „Culisele economiei“.

Oameni in top
Fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă sunt proprietarii unui adevărat imperiu financiar. Hoteluri, imobiliare şi, mai nou, presă – acestea sunt businessurile pe care mizează cei doi oameni de afaceri. Sunt afacerile care, speră ei, îi vor aduce în scurt timp în exclusivistul top al miliardarilor planetei. Povestea lor, la „Oameni în top“.

Fabrica de bani
Viteză şi personalitate. Acestea sunt cuvintele care definesc o stare de spirit. O stare de spirit care, în zilele noastre, a devenit o adevărată industrie. Este vorba despre tuning auto, o pasiune care poate deveni un business cu profit garantat.

Topuri si ponturi
Care sunt cele mai ieftine maşini din Europa? Dar din lume? Se poate fabrica maşina care să coste 2.500 de dolari? Răspunsuri la aceste întrebări aflaţi la „Topuri şi ponturi“.

Trenduri
Curaj şi stăpånire de sine. Acestea sunt cele mai importante calităţi pe care trebuie să le aibă cei care intenţionează să se apuce de paraşutism. De sportul care, şi la propriu şi la figurat, este interzis cardiacilor. Unde se poate practica, cåt costă, dar mai ales care sunt senzaţiile pe care le puteţi trăi dacă staţi bine cu inima, vedeţi la „Trenduri“.

Expert Capital
Ce este creditul-punte? Cånd se poate accesa un astfel de împrumut? Pe ce perioadă? Care sunt costurile? Ce bănci au în portofoliu un asemenea produs? Iulian Bortoş, redactorul-şef al revistei Capital, va răspunde la toate aceste întrebări, dar şi la multe altele, duminică, la rubrica „Expert Capital“.