Românul Gabriel Constantin a fost numit director general al hotelului de cinci stele Trump International Hotel & Tower din Chicago, parte a reţelei hoteliere controlată de familia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, după cinci ani de activitate în cadrul diviziei Trump Hotels, potrivit publicaţiei hotel-online.com.
Hotelul de lux pe care îl va gestiona Constantin are 92 de etaje şi a fost inaugurat în 2008. Înainte de fi numit la conducerea Trump Hotel din Chicago, el a fost manager al hotelului Old Post Office din Washington, D.C., deschis în septembrie 2016.
Noua proprietate pe care o va manageria dispune de 339 de camere de hotel şi un turn cu 489 de locuinţe de lux.
Gabriel Constantin a intrat în industria ospitalităţii de la o vârstă fragedă, în afacerea familiei sale din Bucureşti. După ce şi-a obţinut diploma în finanţe şi management de la Universitatea Ecologică din Bucureşti, el a plecat în Dublin (Irlanda) şi Edinburg (Marea Britanie), unde a lucra în industria hotelieră între 1999 şi 2002. Din 2002 a plecat în America, mai exact în Greenville, Carolina de Sud, unde a gestionat spaţiul de evenimente al Westin Hotels, care genera anual 3 milioane de dolari.