În 1935, romancierul Sinclair Lewis a scris o carte despre radicalizarea politică şi răsturnările sociale petrecute în timpul depresiei care făcea ravagii în America.
După patru luni de muncă febrilă, el a terminat volumul „It Can’t Happen Here”, bestseller care s-a vândut rapid în 300.000 de exemplare. Lewis era alarmat de situaţia care se contura în Statele Unite. Programele sociale liberale ‘New Deal’ creaseră o falsă impresie de optimism pentru Federal Reserve, chiar dacă nu şi pentru milioanele de oameni care stăteau la coadă la cantinele care le ofereau o farfurie cu supă. Cheltuielile guvernamentale au fost reduse şi taxele au crescut. Ca urmare, America a ajuns în recesiune, iar şomajul a crescut cu 5%. Această situaţie a creat condiţii favorabile răspândirii bigotismului, propovăduit de Părintele Charles Coughlin, de Huey Long, William Randolph Hearst şi alţi fanatici. Astfel că în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, în Madison Square Garden din New York se adunau peste 20.000 de militanţi, la un miting pro-Hitler. Ocazie cu care liderul lor, Fritz Kuhn, stârnea aplauze furibunde, poreclindu-l în batjocură pe preşedintele american „Franklin D. „Rosenfeld”.
Antieroul lui Lewis este demagogul ignorant Berzelius „Buzz” Windrip, care câştigă alegerile din 1936 cu sprijinul milioanelor de alegători sărăciţi şi furioşi. La marşuri, ei duceau pancarte pe care se putea citi: „Suntem pe ajutoare. Vrem să redevenim fiinţe umane. Îl vrem pe Buzz!” Windrip se putea baza pe câţiva campioni din viaţa reală care apar în roman. Unul din aceştia este magnatul presei, William Randolph Hearst. În 1935, cel considerat a fi la baza împingerii SUA în războiul dintre Spania şi America proclama: „Oridecâte ori un american cunoscut este calificat drept fascist, in general puteţi concluziona că acel om este doar un cetăţean devotat care ia poziţie în favoarea americanismului”.
Eroul lui Lewis, jurnalistul de la New England, Doremus Jessup, participă la un miting al lui Windrip în Madison Square Garden. Jessup relatează că retorica lui Windrip este irezistibilă pentru miile de admiratori necondiţionaţi ai săi. Mai târziu, nu-şi poate aminti nici un cuvânt din discursul lui „Buzz”, dar nu are nici o importanţă pentru că, chiar dacă se contrazice, este inconsecvent în probleme de politică sau pur şi simplu împroaşcă cu un torent de minciuni, el le spune alegătorilor ceea ce vor ei să audă. Le promite că fiecare american va avea un venit minim garantat de 5.000 de dolari (ceea ce acum ar echivala cu 88.000 de dolari), că va lua măsuri drastice în relaţiile tensionate cu Mexicul şi că bancherii evrei vor fi pedepsiţi pentru că au adus dezastrul în ţară. Manifestul în 15 puncte al lui Windrip includea „pedeapsa cu închisoarea sau cu moartea” pentru oricine susţine comunismul şi pentru recunoaşterea „americanizării depline” a evreilor. Dacă în loc de „comunist” citim „musulman” şi în loc de „evreu” punem „hispanic”, obţinem o imagine neliniştitoare a situaţiei actuale din campania electorală americană.
În roman, Windrip câştigă alegerile. Dă ordinul de invadare a Mexicului, iar miliţiile lui se întorc victorioase, cântând „When Johnny Comes Marching Home”. Opozanţii politici sunt trimişi în lagăre de concentrare, iar Canada este luată cu asalt de o maree de refugiaţi care trec graniţa nordică.
Totuşi, romanul este doar o operă de ficţiune şi milioane de americani se agaţă de convingerea că aşa şi trebuie să rămână. Să le ţinem pumnii pentru 8 noiembrie!, scrie The Guardian.RADOR
