Iubim telefonia mobilă. Se vede pe stradă, în autobuz şi la cinema, rareori trecând câteva minute fără să se audă un ringtone „ultimul răcnet“. Dar acelaşi aspect reiese şi din studiile europenilor, ţara noastră fiind printre primele la telefonie mobilă.
România este pe ultimul loc când vine vorba de existenţa unui telefon fix în casă, cu 44% din locuinţe fără un astfel de echipament, arată un studiu asupra comunicaţiilor electronice în ţările membre UE, realizat în noiembrie – decembrie 2006, la cererea Directoratului general pentru societate informaţională şi media al Comisiei Europene. În Bulgaria, doar 32% din case nu au o linie fixă, în ţări precum Malta sau Suedia locuinţele fără acces la telefonie fixă sunt 4% din total, iar în Olanda sau Luxemburg procentajul este 8%. Singura ţară din UE în care penetrarea telefoniei fixe a crescut anul trecut este Danemarca (+4%).
În ţara noastră, doar 14% din locuinţe au doar o linie de telefonie fixă fără să aibă şi un telefon mobil, fiind, alături de Malta şi Estonia, una dintre ţările care înregistrează cele mai rapide scăderi la acest capitol (-6%). Studiul arată că Romtelecom a pierdut în ultimul an 19% din cota de piaţă, ajungând la 71%, în timp ce UPC a crescut cu 15% şi RDS-RCS cu 5%, până la o cotă cumulată de 14%. În 33% din casele românilor există numai telefonie mobilă, cu 9% în creştere faţă de anul anterior, media europeană fiind de 22%. Peste 40% dintre cei care nu au un telefon mobil invocă faptul că „nimeni din casă nu îşi doreşte unul“. După austrieci, românii se declară cei mai afectaţi de spam-ul pe telefonul mobil: 19% au declarat că mesajele nesolicitate i-au determinat să folosească celularul mai puţin.
„Aproape toate casele din cele 27 de state membre ale UE au acces la un telefon, fie el fix sau mobil. O comparaţie cu cifrele de anul trecut arată însă o scădere de un procent în cazul celor 25 de membri UE faţă de iarna 2006“, se menţionează în studiu.
Gradul de folosire al telefoanelor mobile este relativ stabil, dar în acelaşi timp tot mai multe case renunţă la telefonul fix. În consecinţă, a crescut cu patru procente numărul locuinţelor în care se foloseşte doar telefonul mobil.
Internetul broadband este prezent în 28% din casele europenilor, iar piaţa este dominată de ADSL (53%). Astfel, 17% dintre europenii care au o conexiune de internet acasă spun că un membru al familiei foloseşte calculatorul pentru a telefona prin internet, iar procentajul acestora este de două ori mai mare în noile state membre.
Dacă în cazul telefoniei mobile spam-ul nu este încă o problemă serioasă, mai mult de un sfert din locuinţele cu acces la internet au avut probleme importante cauzate de spam, viruşi şi spyware, principala conseccinţă fiind o încetinire a funcţiilor computerului. În general, europenii sunt mulţumiţi de conexiunea lor la internet, cu toate că mai mult de o treime contrazic afirmaţia că internetul nu se întrerupe niciodată.
Numărul românilor care declară că au cel puţin un calculator acasă a scăzut însă cu un procent faţă de anul anterior, la 29%. Media europeană este de 54%, fruntaşe fiind Danemarca şi Olanda, cu 83%. Internetul este prezent în mai puţin de 20% din casele românilor, 14% declarând că nu sunt interesaţi de acest lucru.
Televiziunea este de departe cea mai răspândită dintre cele patru medii de comunicare. 97% dintre europeni au televizor, iar dintre aceştia, 92% au un televizor clasic. Procentajul celor care un televizor wide-screen a rămas neschimbat în utimul an (21%), deşi schimbări importante au avut loc în Finlanda şi Italia (+6%), dar şi în Olanda, Danemarca şi Spania (+5%). Antenele de recepţie terestră reprezintă principalul mod de captare al semnalului TV, chiar dacă în scădere. 35% din locuinţe sunt conectate prin cablu TV, 21% prin satelit, iar televiziunea digitală este folosită de doar 7% dintre europeni. Diferenţele dintre ţări sunt însă foarte accentuate: 99% dintre greci au recepţie prin antene terestre, 90% dintre olandezi şi belgieni prin cablu TV.
Numărul locuinţelor în care există un televizor cu ecran lat a scăzut cu şase procente în ţara noastră, la 11%, liderul fiind marea Britanie cu 46%. În ceea ce priveşte modalitatea de recepţie, cablul TV este lider cu 83% din piaţă, urmat de antenele terestre, cu 14%.
44%
Este procentajul caselor din România în care nu există o linie de telefonie fixă