Veniturile totale ale regiei sunt estimate la 802,09 milioane de lei, cu 1% mai mici decât cele bugetate în 2014 (810,26 milioane de lei), iar cheltuielile totale la 778,96 milioane de lei, în scădere cu aproape 1,1% faţă de cele prevăzute anul trecut. Profitul contabil la care se aşteaptă anul acesta ROMATSA este de 19,62 milioane de lei, iar cel brut de 23,13 milioane de lei.
Cheltuielile de personal prinse în bugetul pe 2015 sunt de 532,34 milioane de lei, din care 380,93 milioane de lei reprezintă cheltuielile cu salariile, numărul prognozat de personal la finele anului fiind de 1.553. Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanţată de importanţă naţională, deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian şi nu primeşte de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectivului de activitate sau pentru realizarea programului de investiţii şi dezvoltare.
Pentru serviciile de trafic aerian asigurate aeronavelor civile care survolează spaţiul aerian al României, Regia Autonomă ROMATSA aplică prevederile reglementărilor EUROCONTROL (Organizaţia Europeana pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene), la care România a aderat din anul 1996.