Societatea Romcarbon Buzău va implementa până la finalul anului 2014 două proiecte de investiţii în tehnologii de ultimă oră în domeniul producţiei de tăviţe termoformate destinate uzului alimentar şi în domeniul reciclării materialelor plastice, investiţia totală ridicându-se la 6,5 milioane de euro.
Această sumă se adaugă celor 8,5 milioane de euro pe care compania i-a investit în 2012 într-o nouă fabrică de compound-uri din materiale plastice virgine şi regenerate.
Conform unui comunicat transmis de companie, o parte a investiţiei, respectiv 4 milioane de euro, va fi folosită într-o linie de sortare, spălare şi prelucrare a deşeurilor de materiale plastice, în special polipropilenă şi polietilenă. După sortare şi spălare, materialele vor fi procesate cu ajutorul unei linii de extrudare de înaltă tehnologie, în vederea obţinerii de materiale plastice de inginerie. Vor fi procesate atât deşeuri industriale cât şi post-consum, reducându-se astfel cantitatea de deşeuri ce ajunge la incinerare.
Cea de-a doua investiţie este legată indirect tot de reciclare, deoarece în urma achiziţiei liniei de producere a tăviţelor şi caserolelor din rPET (PET reciclat după utilizare) se va utiliza materie prima reciclată (rPET sau fulgi) provenită din reciclarea ambalajelor PET, furnizată de Greenfiber Internaţional S.A., lider de piaţă în Europa.
Cele două investiţii vor fi făcute din surse proprii, aproximativ 2,25 milioane de euro, dar şi cu ajutorul unor credite de investiţii.
Romcarbon Buzău este producător de filtre auto şi industriale, materiale de protecţie, ambalaje din polipropilenă, folii şi ambalaje din polietilenă, produse din PVC reciclat şi polistiren expandat. Din anul 2012, Romcarbon activează şi în domeniul reciclării materialelor plastice (PP, PE, PS, ABS – derivate din deşeuri de împachetat, electronice sau auto) şi al producţiei de compound-uri din mase plastice regenerate şi virgine.
Societatea are ca principal acţionar compania Living Plastic Industry SRL, cu 32,85%. În acţionariat se mai regăsesc Joyful River Limited, cu 20,52 %, şi fondul de investiţii Romanian Opportunities Fund, cu 14,24 %. Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti.
AGERPRES