Romgaz vrea să-și extindă activitatea de furnizare de gaze și energie către clienții finali, inclusiv casnici. Astfel, a planificat achiziția și implementarea unui sistem informatic de gestionare a relațiilor contractuale cu aceștia.
Romgaz vrea să-și extindă activitatea către clienții finali, inclusiv casnici
În momentul de față, compania de stat efectuează furnizare concurențială pentru aproximativ 600 de locuri de consum de gaze naturale și 400 de locuri de consum de energie electrică.
De asemenea, la acestea se adaugă 2.300 de locuri de consum de gaze pentru care compania este furnizor de ultimă instanță (FUI).
Sistemul informatic urmează a fi achiziționat din perspectiva utilizării inclusiv pentru funcționalitățile specifice FUI, potrivit unui document al companiei, analizat de Profit.
„Pentru a putea gestiona activitatea de furnizare și distribuție gaze naturale și energie electrică, atât în regim concurențial, cât și FUI, este necesară adaptarea sistemului informatic ce urmează a fi achiziționat din perspectiva utilizării inclusiv pentru funcționalitățile specifice FUI. Mai concret, sunt necesare adaptări ale funcționalităților de contractare, calcul preț, notificări ale clienților și raportare către ANRE”, este scris într-un document al companiei.
Potrivit companiei, este necesară achiziția unui sistem informatic care să faciliteze gestionarea portofoliului de clienți, precum și procesul de facturare. Sistemul trebuie îndeplinească următoarele condiții:
- să fie adaptat unui număr nelimitat de puncte de consum;
- să poată fi implementat într-un termen cât mai scurt, având în vedere volumul foarte mare de muncă, care în prezent se realizează manual;
- să realizeze corespondența cu sistemul de facturare RO e-Factura.
Compania cercetează în momentul de față piața
În momentul de față, compania cercetează piața, urmând ca ulterior să lanseze o procedură de achiziție publică.
Aplicația va permite furnizorului să comunice eficient cu clienții. Simultan, va oferi acestora posibilitatea de a:
- vizualiza/descarcă facturile proprii, plățile efectuate și solduri, inclusiv istoric;
- vizualiza cantitățile consumate, inclusiv istoric;
- plați online;
- gestiune sesizări/reclamații-plângeri;
- posibilitatea de a transmite informări legislative;
- tablou de bord – date consum și valori;
- transmitere index autocitit de către client în perioada de autocitire, direct din cont;
- stabilirea de către client a convenției de consum energie electrică.
Romgaz vrea ca echipamentele hardware să fie livrate în termen de cel mult 45 de zile de la semnarea contractului.
Întreaga infrastructură IT ar trebui să fie pusă în funcțiune în maximum 90 de zile de la semnare.
Compania de stat Romgaz este cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România. Totodată, este și producător de energie electrică.