"Având în vedere vacantarea postului de administrator la Societatea Naţională de Gaze Naturale Rongaz S.A., ca urmare a renunţării doamnei Sorana – Rodica Baciu la mandatul de administrator in cadrul Consiliului de Administraţie, în conformitate cu prevederile art.1372 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind Societăţile Comerciale coroborat cu prevederile art. 23, alin.14(a) din Actul constitutiv al Societăţii, Consiliul de Administraţie al S.N.G.N. Romgaz S.A. îl numeşte pe domnul Sebastian – Gabriel Tcaciuc în calitate de administrator provizoriu, până la întrunirea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 25 martie 2016", se arată în comunicat.
Sebastian Tcaciuc este şi membru în Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica. Potrivit CV-ului său, în perioada 2005-2013, a fost director de investiţii al Advent Internaţional, iar, anterior, a fost analist în cadrul ING Bank, Alpha Bank şi Delta Lloyd Investment Research. Totodată, în perioada 2006-2013, Tcaciuc a fost membru neexecutiv în consiliile de administraţie ale CFR SA, Ceramica SA, Deutek SA, Regina Maria, LaborMed Pharma SA şi Roma Plastik AS.
De asemenea, potrivit comunicatului Romgaz, Consiliul de Administraţie al producătorului de gaze a aprobat desfăşurarea unor şedinţe ale Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor (AGOA) şi Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) pe 25 martie.
În şedinţa AGOA se va aproba, printre altele, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2016, numirea a doi administratori, stabilirea indemnizaţiei lunare pentru membrii Consiliului de Administraţie, precum şi aprobarea formei contractului de administraţie ce va fi încheiat cu membrii Consiliului de Administraţie.
Totodată, pe ordinea de zi a şedinţei AGEA se află aprobarea achiziţiei de către Romgaz a unor servicii de consultanţă juridică specializată externă în domeniul activităţii de achiziţii publice.
SURSA: Agerpres